Două femei au fost atacate și ucise de rechini, în timp ce înotau în Marea Roșie. Atacurile au avut loc la 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei Sahl Hasheesh.
Potrivit Reuters, una dintre femeile ucise ar fi o româncă în vârstă de 40 de ani. Cea de-a doua victimă este o femeie din Austria, în vârstă de 68 de ani, căreia rechinii i-au smuls brațul.
Ministerul egiptean al Mediului a declarat duminică că două femei au fost ucise de rechini, în apropiere de Hurghada, o stațiune unde mai multe plaje au fost închise deja.
Astfel de atacuri au loc arareori în Marea Roșie, deși în ultimii ani au existat mai multe incidente în care au fost implicați turiști. Ministerul Mediului egiptean a transmis că autoritățile încearcă să stabilească circumstanțele celor mai recente atacuri.
În 2018, un turist ceh a fost ucis de un rechin în timp ce înota; un alt atac similar a avut loc în 2015, când rechinii au ucis un turist german.
Și în 2010 a existat un val de atacuri, când rechinii au dat cinci lovituri în cinci zile. Atunci, o turistă a fost omorâtă și alți patru, răniți.
Citiți principiile noastre de moderare aici!