Înainte cu două zile de discursul despre starea naţiunii, Obama a declarat pentru ABC că preferă să fie preşedinte într-un “mandat foarte bun, decât în două mandate mediocre”.
“Există o tendinţă la Washington conform căreia misiunea noastă, a celor aleşi, este să fim realeşi. Nu aceasta este misiunea noastră, ci a rezolva problemele şi a ajuta oamenii”, a subliniat el.
După ce actualul mandat se va încheia, “nu vreau să privesc în urmă şi să-mi spun că tot ce m-a interesat a fost să-mi menţin nivelul de popularitate”, a declarat Obama.
Aceste declaraţii vin în condiţiile în care Obama scade serios în sondaje. Majoritatea americanilor dezaprobă modul în care gestionează economia.
“Am văzut asta în campanie. Când scazi în sondaje, eşti un idiot. Când urci, eşti un geniu”, a mai spus preşedintele.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!