Milioane de ouă retrase din comerț, anchete peste anchete, amenzi exorbitante și prețuri care au crescut necontrolat, acestea au fost consecințele scandalului iscat pe marginea folosirii de insecticid periculos pentru populație în fermele de ouă din Europa (preponderent în Belgia și Olanda).
Totuși, orice scandal reprezintă o oportunitate pentru cei care speculează piața. Turcia a devenit ca urmare a problemelor de aprovizionare cu ouă un exportator important, atât pentru zona Orientului Mijlociu, dar, mai nou, și pentru țările europene.
Producătorii turci au anunțat o producție de 19,5 miliarde de ouă anul trecut. În același timp, comparativ cu 2016, exporturile au crescut cu 25-30%, generând venituri de 377 de milioane de dolari. Majoritatea exporturilor au fost către țări precum Arabia Saudită, unde a fost o epidemie de gripă aviară. Totuși, odată cu scăderea producției în țările europene, ouăle turcești au început să ajungă și pe piețele din UE. Din păcate este vorba momentan doar de ouă categoria B (destinate pasteurizării), fiindcă politicile europene nu permit importul de ouă categorie A, destinate direct consumatorilor. Oficialii turci precizează, totuși, că aceste probleme se vor rezolva în timp.
Scandalul vara lui 2017, al ouălor contaminate cu firpronil, un insecticid folosit în fermele de păsări care poate produce leziuni organelor interne umane a dus la un val de retrageri a produselor contaminate de pe piață, precum și la creșterea semnificativă a ouălor, ca urmare a producției diminuate la nivel european.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1880544″]
[related-post post_id=”1877494″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!