“Din nefericire, numeroşi parlamentari plătesc preţul păcatelor generaţiilor trecute”, a declarat parlamentarul conservator Mark Field pentru ediţia electronică a cotidianului Daily Express. “Cu aceste noi reguli, numeroşi parlamentari au dormit în birourile lor. Am trecut de la un sistem foarte lax la un regim extrem de birocratic şi strict”, a declarat el.
Parlamentarii vor să rămână însă anonimi pentru că se tem că vor fi evacuaţi de administratorii clădirii pe motive de sănătate şi siguranţă.
Aceştia pot face duş şi se pot spăla pe dinţi în băile clădirii parlamentare. Un politican s-a plâns că dacă se mută acasă, va ajunge cel mai devreme la ora 01.00 şi va trebui să fie înapoi la serviciu la ora 08.00, în unele zile.
Printre cei care rămân peste noapte în birouri se numără şi un membru al Parlamentului fără portofoliu din partea conservatorilor, precum şi un alt parlamentar ce reprezintă o zonă din apropierea Londrei. Aceştia dorm pe paturile pliante şi canapelele din birouri, dar se plâng că sunt treziţi de sunetele provenind de la Big Ben.
Potrivit normelor introduse de Autoritatea independentă pentru standardele parlamentare, politicienii ale căror circumscripţii sunt la distanţă de o oră de Westminster nu pot pretinde decontarea cheltuielilor pentru o a doua locuinţă.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!