În ultimii doi ani scandalurile dintre
Chişinău şi Bucureşti au loc cu “o
regularitate de invidiat”, însă de
această dată Chişinăul a cerut
Bruxelles-ului să-şi exercite influenţa
asupra României şi să medieze
problemele existente între cele două
ţări, relatează cotidianul rus.
“Tema relaţiilor cu România este
discutată în mod deosebit în Republica
Moldova. Şi aceasta este explicabil, pe 29 iulie
vor avea loc alegerile pentru Parlament, care ulterior
va trebui să aleagă preşedintele şi
să formeze guvernul. Toţi înţeleg:
de rezultatele alegerilor va depinde nu doar soarta
programelor sociale, dar şi a statului. Este vorba
despre o posibilă pierdere a
suveranităţii Republicii Moldova, în
cazul în care vor câştiga partidele
liberale cu orientare proromânească, care
în ultima perioadă iau avânt .
În mare parte, mulţumită
susţinerii conducerii româneşti“,
scrie publicaţia rusă.
De asemenea, susţine Nezavisimaia
Gazeta, “Bucureştiul nu
ascunde că finanţează
unele partide politice din ţara vecină,
precum şi mass-media“. În sprijinul
acestei idei, cotidianul rus aminteşte că
săptămâna trecută redactorii unor
publicaţii de opoziţie au avut
consultări la Bucureşti “la care
adevăraţii patrioţi au primit
îndrumări de la preşedintele
Traian Băsescu şi de la ministrul de
externe”.
Nezavisimaia Gazeta reţine în
continuare o serie de declaraţii făcute de
preşedintele român. “Zilele trecute,
Băsescu făcea declaraţii despre
creşterea tendinţelor proromâneşti
în Republica Moldova. Potrivit lui, Ambasada din
Chişinău este, practic, asaltată de
doritorii de cetăţenie
română. Potrivit preşedintelui
român, în scurt timp
circa două milioane de locuitori ai
Republicii Moldova vor obţine paşapoarte
româneşti. Spre comparaţie, arată
Nezavisiamaia Gazeta, listele alegătorilor
(moldoveni) numără puţin peste un milion
şi jumătate de cetăţeni“.
“Compararea acestor două cifre generează
îngrijorare în rândul conducerii
moldovene: încă puţin şi
Bucureştiul va lua sub protecţia sa peste
jumătate dintre cetăţenii moldoveni, iar
aceasta reprezintă putere reală. Să nu
mai vorbim deja despre influenţa asupra
oricăror alegeri sau refendumuri interne din R.
Moldova“, mai scrie publicaţia rusă.
În acelaşi timp, “la Chişinău
se declară deschis că, în cazul
în care ar fi organizat astăzi un plebiscit,
mulţi ar vota pentru integrarea Republicii Moldova
în România, întrucât aceasta
reprezintă singura posibilitate reală de a
adera în UE“, adaugă Nezavisimaia
Gazeta.
“Faptul că România este membru UE este
folosit de Guvernul de la Chişinău“,
remarcă ziarul rus. Guvernul se
adresează către UE cu rugămintea “de a
da o apreciere obiectivă declaraţiilor
şi acţiunilor unui stat membru al
comunităţii” şi de a crea “o
comisie de mediere a problemelor moldo-române”.
Potrivit opoziţiei locale, medierea este
cerută de cel care nu mai este în stare
să facă nimic – referinţă la
preşedintele Vladimir Voronin. Tocmai acest fapt,
în opinia opoziţiei, a devenit cauza
refuzului preşedintelui rus Dmitri Medvedev de a
avea o întrevedere cu preşedintele în
exerciţiu al Republicii Moldova în
timpul curselor hipice pentru Cupa preşedintelui
rus de la Moscova, desfăşurate
sâmbătă, deşi, ultimul, chiar
în ajun, îşi anunţa intenţia
de a discuta cu liderul rus “o problemă foarte
importantă”, conchide publicaţia rusă.
sursa: NewsIn
Citiți principiile noastre de moderare aici!