Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au evocat posibilitatea încheierii unui „armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei”, potrivit Kremlinul. Totul după ce doi jurnalişti ruşi au murit în Ucraina. Preşedintele rus a subliniat importanţa asigurării securităţii jurnaliştilor în Ucraina, în timp ce Poroşenko a promis că autorităţile ucrainene vor deschide o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care cei doi jurnailişti ruşi au murit, a mai anunţat Kremlinul.
„Petro Poroşenko a prezentat condoleanţe pentru moartea unor reprezentanţi ai presei ruse şi i-a dat asigurări preşedintelui că o anchetă exhaustivă va fi efectuată sub conducerea sa”, a anunţat cabinetul lui Putin.
De asemenea, liderul ucrainean prooccidental s-a angajat să ia măsurile de securitate necesare pentru protejarea reporterilor care acoperă conflictul, a adăugat Kremlinul.
Potrivit Reporters sans frontières, cinci jurnalişti au fost ucişi de la începutul anului în Ucraina.
Citiți principiile noastre de moderare aici!