Irina şi soţul ei, John, au acceptat o înţelegere prin care Guvernul american renunţă la acuzaţiile de utilizare a cocoșilor în lupte şi de conspiraţie în vederea încălcării legii cu privire la bunăstarea animalelor. Sentinţa va fi pronunţată pe data de 22 octombrie, iar Guvernul american intenţionează să ceară o perioadă de probă şi o confiscarea sumei de 200.000 de dolari.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Familia Regală, Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe de situaţia creată privitor la principesa Irina, fiica sa, şi are încredere că instanţele statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caze.
„Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală apreciază eforturile tuturor celor implicaţi, precum şi ale sistemului judiciar american de a duce la bun sfârşit procedura judiciară, cu respectarea dreptului la apărare, având încredere că instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz”, se mai arată în comunicat.
Soţii Irina și John Walker au fost arestaţi după ce autorităţile au anunţat că cei doi au organizat cel puţin 10 lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013 la ferma lor din Irrigon, la est de Portland, în Statele Unite ale Americii. Potrivit rechizitoriului, cocoşii aveau ataşate cuţite de picioare, iar spectatorilor li se cereau bani pentru intrare şi li se vindea mâncare şi băutură. Procurorii spun că că soţii Walkers au impus spectatorilor o taxă de 20 de dolari pentru a vedea luptele de cocoşi, iar numărul total de spectatori pe zi depăşea 100.
Irina Walker este cea de-a treia fiică a fostului rege al României, Mihai I.
Citiți principiile noastre de moderare aici!