Putin a declarat într-o ședință de Guvern că, potrivit propunerii prezentate de către Gazprom Ucrainei, prețul final al gazele naturale este de 385 de dolari pe mia de metri cubi, după reducerea de 100 de dolari la prețul contractual. Șeful statului rus a precizat că acest preț este același pe care Ucraina îl plătea înainte ca președintele prorus Viktor Ianukovici să fie demis în februarie.
„Partenerii noştri ucraineni par să fie îngrijoraţi de faptul că reducerea poate să fie aplicată uşor şi suprimată uşor, în mod unilateral. Nu ne-am comportat niciodată în acest fel, am dat întotdeauna dovadă de cel mai mare respect faţă de angajamentele noastre. Dacă dăm crezare informaţiilor pe care le primim în prezent, problema nu se află în aceste mecanisme, ci în faptul că partenerii noştri ucraineni vor mai mult decât aceste reduceri, ei consideră că pot să pretindă mai mult. Dacă aşa stau lucrurile, atunci se pare că negocierile sunt conduse în mod conştient în impas. Noi apreciem că propunerile noastre sunt ale unor parteneri, orientaţi către susţinerea economiei ucrainene într-un moment dificil. Dar dacă propunerile noastre sunt respinse, atunci vom trece la cu totul altă fază, însă nu este opţiunea noastră. Nu asta vrem”, a declarat Vladimir Putin.
Gazprom a amânat până la 16 iunie ultimatumul pe care l-a dat Ucrainei pentru rambursarea datoriei la gaze.
Citiți principiile noastre de moderare aici!