Potrivit Kievului, cei doi lideri „au discutat măsuri pentru încetarea focului şi pentru ajungerea la o soluţie paşnică”. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, i-a prezentat preşedintelui rus, Vladimir Putin, un plan de pace pentru Estul prorus şi s-a plâns de o presupusă incursiune de tancuri în teritoriul ucrainean.
„Preşedintele ucrainean i-a prezentat lui Vladimir Putin planul de soluţionare a situaţiei din sud-estul Ucrainei. Cei doi preşedinţi au discutat şi despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.
Aceasta este prima conversaţie între cei doi preşedinţi anunţată oficial de Kremlin.
Tensiunile persistă totuşi în estul Ucrainei, în special în Doneţk, unde o explozie a vizat vehiculul unei lider al separatiştilor din oraş, Denis Puşilin, a anunţat o purtătoare de cuvânt a autorităţilor separatiste. Puşilin nu se afla în vehicul în momentul producerii exploziei, au precizat autorităţile separatiste.
Jurnaliştii de la fața locului au auzit o explozie violentă, urmată de altele de intensităţi mai mici produse probabil de tiruri de artilerie, cu puţin timp înainte de ora locală 22.00 (22.00, ora României).
Înainte de discuţia dintre Putin şi Poroşenko, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a denunţat „absenţa oricăror progrese în eforturile de calmare a violenţelor” şi continuarea „operaţiunii represive” a Kievului.
Rusia ia în calcul să depună un proiect de rezoluţie pe această temă la Consiliul de Securitate ONU. Lavrov spune că scopul Rusiei este ca Ucraina „să înceaptă să aplice foaia de drum” elaborată în mai de preşedintele OSCE, elveţianul Didier Burkhalter. Ministrul rus de Externe a cerut și o anchetă urgentă asupra unor informaţii despre utilizarea de bombe incendiare de către forţele ucrainene.
La Kiev, ministrul ucrainean de Externe, Andrii Deşciţa, a declarat că glonţul este în câmpul Rusiei.
„Trebuie ca Rusia să înceteze să-i susţină pe separatişti. Trebuie să înceteze să trimită blindate şi camioane cu combatanţi înarmaţi în regiunile din Est”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă.
După ce a denunţat incursiunea unor tancuri ruseşti, preşedintele ucrainean a afirmat că autorităţile de la Kiev au reuşit să preia controlul total asupra frontierei cu Rusia.
„Am convocat o reuniune de urgenţă, iar comandanţii militari au anunţat reluarea controlului pe cei 100 de kilometri de frontieră care se aflau sub controlul rebelilor”, a anunţat Preşedinţia ucraineană.
Luptele continuă în estul Ucrainei, în principal la Slaviansk, unde locuitorii sunt nevoiţi să îndure lipsa apei potabile şi adeseori a electricităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!