La studiul NCD Risk Factor Collaboration au lucrat și dr. Adela Chiriță Emandi, prof. univ. dr. Maria Puiu și prof. univ. dr. Mihai Gafencu. Cadre didactice de la Universitatea de Medicină Timișoara, dar și din alte universități din România au contribuit la proiect.
Concluzia acestui studiu este că obezitatea se află într-o creștere mai rapidă în zonele rurale ale lumii faţă de oraşe. În cercetarea condusă de reprezentanții Imperial College din Londra, specialiștii au analizat datele privind înălțimea şi greutatea a peste 112 milioane de adulţi din mediul urban şi rural din 200 de ţări şi teritorii, între anii 1985 şi 2017. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Nature, în 9 mai 2019.
Înălţimea şi greutatea pot fi folosite pentru calcularea indicelui de masă corporală (IMC), o scală recunoscută la nivel internaţional care ne spune dacă un individ are o greutate optimă. Studiul, care a implicat o reţea de peste 1.000 de cercetători din întreaga lume, a constatat că din anul 1985 până în anul 2017 IMC-ul a crescut în medie cu 2.0 kg/m2 la femei şi cu 2.2 kg/m2 la bărbaţi la nivel global, fiecare persoană devenind cu 5-6 kg mai grea. Mai mult de jumătate din creșterea globală ce a avut loc pe parcursul acelor 33 de ani s-a datorat creşterii IMC-ului în zonele rurale. În unele ţări cu venituri mici şi medii, zonele rurale au fost responsabile de peste 80% din creştere.
Cercetătorii au constatat că, din anul 1985, media IMC-ului în mediul rural a crescut cu 2,1 kg/m2, atât la femei cât şi la bărbați. Dar, în cazul orașelor, creşterea a fost de 1,3 kg/m2 şi 1,6 kg/m2 la femei, respectiv bărbaţi. Aceste tendinţe au condus la schimbări izbitoare în geografia IMC-ului pe decursul celor trei decenii. În anul 1985, bărbaţii şi femeile din mediul urban din peste trei sferturi dintre ţări au avut un IMC mai mare decât cei din mediu rural.
„Rezultatul acestui studiu global a răsturnat percepţiile comune conform cărora principala cauză a creșterii globale în obezitate este faptul că mai multe persoane trăiesc în mediul urban. Oraşele oferă o multitudine de oportunităţi pentru o nutriţie mai bună, exerciţii fizice şi recreere mai extinse şi o stare de sănătate îmbunătățită, în general. Aceste lucruri sunt frecvent greu de găsit în mediul rural”, a spus autorul principal, profesorul Majid Ezzati, din cadrul Şcolii de Sănătate Publică de la Imperial College – London.
România prezintă o diferență de aprox 0,5 kg/m2 între urban și rural, mai mare în rural. Zonele rurale din ţările cu venituri mici şi medii, unde se încadrează și România, au înregistrat schimbări către venituri mai ridicate, infrastructură mai bună, agricultură mecanizată şi utilizare mai frecventă a autoturismelor, toate acestea aducând numeroase beneficii pentru sănătate, dar care conduc la consum energetic mai scăzut şi disponibilitate mai mare pentru consum de alimente procesate și ieftine.
IMC-ul a scăzut uşor între anii 1985 şi 2017 în rândul femeilor în doisprezece țări din Europa (Grecia, Spania, Lituania, Cehia, Italia, Portugalia, Serbia, Franţa şi Malta) şi Asia (Nauru, Singapore şi Japonia). La cealaltă extremă, a crescut cu mai mult de 5 kg/m2 la femeile din Egipt şi Honduras. În rândul bărbaţilor, indicele IMC a crescut în fiecare ţară, înregistrând cea mai mare creştere în Saint Lucia, Bahrain, Peru, China, Republica Dominicana şi SUA, cu peste 3,1 kg/m2. Femeile din mediul rural din Bangladesh au avut cel mai mic IMC înregistrat în studiu în 1985, cu 17,7 kg/m2. Bărbaţii ce trăiesc în mediul rural din Ethiopia au înregistrat cel mai mic IMC, cu o valoare de 18,4 kg/m2, tot în anul 1985. Femeile din mediul urban din Pacificul de Sud, de pe teritoriul American Samoa au înregistrat cel mai ridicat IMC, cu o vaoare de 35,4 kg/m2 în 2017. Bărbaţii din mediul rural din aceeaşi ţară au înregistrat cel mai ridicat IMC, cu o valoare de 34,6 kg/m2, tot în anul 2017.
Femeile din mediul rural din ţările din centrul şi estul Europei cântăreau mai mult decât cele din mediul urban cu aproximativ 1 kg/m2 sau mai mult, în Belarus, Cehia şi Letonia. Această diferenţă a rămas neschimbată încă din anul 1985. Pentru bărbaţii din mediul rural, cele mai mari diferențe dintre IMC-ul rural şi urban au fost înregistrate în Suedia, Cehia, Irlanda, Australia, Austria şi SUA- toate cu un IMC rural peste 0,35 kg/m2 mai ridicat faţă de IMC-ul urban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!