Zelenski a cerut în planul de pace mai multe echipamente militare din partea G7, ca liderii să mențină stabilitatea financiară, energetică și socială anul viitor și retragerea trupelor Rusiei în preajma Crăciunului.
Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov s-a pronunțat că planul de pace în trei pași prezentat de Volodimir Zelenski liderilor G7 este de fapt un plan către continuarea ostilităților și nu se vor lua măsuri de partea Rusiei atât timp cât nu există recunoaștere pentru teritoriile ucrainiene.
„Aceștia sunt trei pași către continuarea ostilităților. Partea ucraineană trebuie să țină cont de realitățile care au evoluat în acest timp. Și aceste realități indică faptul că în Federația Rusă au apărut noi teritorii. Au apărut ca urmare a referendumurilor care au avut loc în aceste regiuni. Fără a lua în considerare aceste noi realități, nu este posibil niciun fel de progres”, transmite Dmitri Peskov, potrivit Hotnews.
Peskov a mai declarat că este „exclus” ca Rusia să își retragă trupele din Ucraina până la sfârșitul anului, citează aceeași sursă.
Trimite articolul
XIn caz ca n’ati stiut vreodata c(in)e sunt rushii.
-
Ba știm. Rușii sunt mici teroriști, frați și contemporani cu ucrainienii.
-
Daca ai fi citit cartile de istorie din scoala (daca ai trecut pe la scoala), ai fi aflat ca ucrainienii sunt (ca etnie) mai aproape de polonezi decat de rusi.
-
Da, dacă o iei dinspre vestul spre estul Ucrainei. Cernăuți e mai apropiat de România decât de Ucraina, dacă o iei de la nord la sud. Și insula șerpilor e de la Mircea, a noastră… OK, Ucraina e vedeta momentului. Păcat de oamenii simpli.
-
-
Ati aflat domnule Baluba din cine erau formate armata 27 si 40, poate si cine le-a condus in diverse perioade, alea cu “davai ceas davai palton”? Ne scrieti si noua aici sa aflam si noi?
altfel, sunteti un adevarat C. Tanase „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. dvs, partea cu “tac” cand istoria va contrazice “narativul”.
-
Corect. Cât despre crăciunistul Zelenski, trebuia să solicite un simplu armistițiu, nu o retragere – în care nici el nu crede.
Intrati peste ei cu Nato. Demolati turnuletele din StPetersburg si sa vezi cum o sa se potoleasca gunoiul
-
am inteles, vrei sa mori intr-un foc nuclear pentru nato, foarte destept esti
-
NATO trebuia desfintata imediat in 1990 si bine era pentru toata lumea
Observ că propaganda vestică i-a orbit pe mulți. Brusc vedem în ucrainieni niște frați, se strigă peste to “”slava” în sus și în jos, din mass-media se observă că doar ucrainienii sunt activi în război șamd. Dar ce este șocant, este instigarea la ofensivă împotriva Rusiei. S-au gândit oare toți preaslăviții ce ar însemna acest lucru? Care ar fi repercusiunile sau chiar reacția directă a Rusiei? Cei ce sunt pentru ofensiva Ucrainei pe teritoriul rus sigur nu s-au gândit, ei doar urlă să se simtă în centrul discuției.
Nu sunt pro Rusia, nu sunt pro Ucraina, îndemn doar la 10 minute de analiză individuală și obiectivă. Ați observat ce se întâmplă cu OPEC? Ați observat mișcările din Euroasia ?Ați citit despre ultima cooperare a saudiților cu Rusia și China deși Germania și America sunt non-stop pe acolo la cerșit. Ați observat tendința și actorii principali de pe bursa metalelor prețioase?
Poate Vestul ar merita să câștige, poate nu, sunt enorm de multe lucruri decisive și determinante pe care noi nici nu le putem înțelege dar totuși observ naivi categorici. Din pur egoism și instinct de conservare sper cu toată ființa să nu se implice oficial NATO în ofensiva Ucrainei. Rusia va rade tot, așa cum și USA ar face-o. Cu ce mă ajută ca sunt mort dar mândru pentru o nație care oricum nu ne-a fost vreodată apropiată. Să murim pentru NATO, respectiv USA, teroristul nr. 1 mondial dar cu o propagandă perversă?! Cu ce ne-a ajutat până acum concret USA ? Serios, cu ce ? Din anii 1960 propaganda Americii nu are limite. Citiți puțin despre tacticile lor în Vietnam, în lumea arabă, în Yugoslavia, citiți despre intenția Americii de a bombarda luna în cazul unui eșec al misiunilor Apolo. Orice vine dinspre Vest este cu două tăișuri și dacă nu e o minciună, cu siguranță o jumătate de adevăr.
Ca și concluzie, orice european dorește atacarea Rusiei, trebuie să fie cel puțin dement. Jumătate din Europa, dacă nu toată, ar fi rasă de pe fața pământului instant. Cum să-ți dorești așa ceva ?!