Referendumul se va desfăşura în cele două regiuni afectate cel mai mult de revolte separatiste – Doneţk şi Lugansk, unde trăiesc în total 7,3 milioane de locuitori. Populaţia totală a Ucrainei este de 45,5 milioane de locuitori. În cadrul referendumului, alegătorii vor trebui să răspundă la două întrebări: „Aprobaţi independenţa Republicii populare Doneţk?” şi „Aprobaţi independenţa Republicii populare Lugansk?”.
O unitate de aproximativ 100 de membri ai Gărzii Naţionale ucrainene, care a sosit ca întăriri, a fost atacată vineri de manifestanţi şi militanţi proruşi înarmaţi. Un scurt schimb de focuri s-a soldat cu doi răniţi, după care militarii au plecat, potrivit unor militanţi proruşi care nu au vrut să-şi spună numele.
De asemenea, o echipă a Crucii Roşii, alcătuită dintr-un elveţian şi opt ucraineni, a fost “arestată” vineri seara de către insurgenţi proruşi la Doneţk, din cauza unor suspiciuni de “spionaj”. Membrii echipei au fost eliberaţi câteva ore mai târziu, a anunţat organizaţia. „Nimeni nu a fost rănit”, a precizat un purtător de cuvânt, la Geneva.
Tot vineri, confruntări violente au izbucnit între insurgenţi proruşi și forţele armate ucrainene în oraşul portuar Mariupol. Confruntările au început după ce aproximativ 60 de insurgenţi echipaţi cu arme automate au atacat sediul local al poliţiei. Confruntările s-au soldat cu 20 de morţi în rândul atacatorilor, a declarat ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov.
Kievul a repetat, joi, că nu intenţionează deloc să renunţe la restabilirea ordinii în estul ţării, în contextul în care s-a angajat la 2 mai într-o operaţiune militară soldată cu zeci de morţi.
Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană (UE) se vor întâlni luni, din nou, la nivel de experţi, pentru a discuta despre securitate aprovizionării Ucrainei şi UE cu gaze naturale ruseşti.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande au denunţat sâmbătă ca “ilegale” referendumurile aflate în pregătire în estul Ucrainei, într-o declaraţie comună difuzată la Stralsund, în nordul Germaniei, la o reuniune informală.
„Referendumurile planificate în mai multe oraşe din estul Ucrainei sunt ilegale”, afirmă cei doi lideri în acest text comun.
Hollande şi Merkel au ameninţat Rusia cu “consecinţe” în cazul în care nu se organizează alegerile prezidenţiale anticipate prevăzute în Ucraina pe 25 mai
„Un eşec al organizării alegerilor prezidenţiale internaţional recunoscute va destabiliza şi mai mult ţara. Franţa şi Germania apreciază că, în acest caz, este necesar să fie trase consecinţele potrivite, aşa cum sunt ele avute în vedere de către Consiliul European de la 6 martie”, se arată în acest text difuzat la finalul unei reuniuni informale a celor doi lideri.
Ei au cerut Moscovei o reducere “vizibilă” a trupelor ruse la frontiera ucraineană.
„Forţele ruse staţionate în apropierea frontierei ucrainene trebuie să-şi reducă în mod vizibil starea de alertă”, au mai apreciat cei doi lideri.
De asemenea, Merkel şi Hollande au cerut Kievului să nu efectueze “acţiuni ofensive” asupra insurgenţilor proruşi înaintea alegerilor prezidenţiale prevăzute la 25 mai în Ucraina
„Forţele de securitate ucrainene ar trebui să se abţină de la efectuarea unor acţiuni ofensive înainte de alegeri; utilizarea legitimă a forţei pentru a proteja persoane şi infrastructuri trebuie să fie proporţionată”, au declarat cei doi.
Foto: Reuters
Citiți principiile noastre de moderare aici!