Oamenii de ştiinţă susţin că,
în prezent, mai există în libertate
puţin peste 250 de exemplare adulte de gheparzi
saharieni, cunoscuţi şi sub numele de gheparzi
nord-africani, această subspecie fiind în
pericol critic de dispariţie, informează Times
Online. Fotografierea acestor gheparzi, în cadrul
unui program de supraveghere video ce se întinde pe o
suprafaţă de 1.750 de kilometri pătraţi
în centrul deşertului Sahara, le-a oferit
cercetătorilor informaţii despre numărul
populaţiilor, migraţia acestora şi modul
în care animalele interacţionează cu mediul
înconjurător. Această subspecie de gheparzi
trăieşte în deşertul saharian şi
în savanele din nordul şi vestul Africii,
în populaţii mici, fragmentate, cea mai mare
aflându-se, se pare, în Algeria.
Cercetătorii au identificat patru tipuri diferite de
gheparzi saharieni, în funcţie de modelul
petelor de pe blană, unic pentru fiecare exemplar.
Studiul a fost coordonat de Zoological Society, de Oficiul
Parcului Naţional din Ahaggar şi de Universitatea
Bejaia din Algeria.
Specie rară de ghepard, în deşertul algerian
Exemplare ale unei specii rare de gheparzi au fost

fotografiate în deşertul algerian, în

cadrul unui program al Zoological Society din Londra,

specialiştii indicând că imaginile sunt

esenţiale pentru eforturile de salvare ale acestei

specii pe cale de dispariţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!