“Pentru moment, nu postăm informaţii noi furnizate de AP”, a indicat Google într-un comunicat de presă. “Avem un acord cu Associated Press care ne permite să găzduim conţinuturile sale pe site-urile Google, cum e Google News. Câteva sunt accesibile şi acum”, a adăugat grupul american.
De fapt, cele mai recente depeşe ale AP pe site-urile Google sunt datate 23 decembrie. “Ştim că la finele lunii, acordul dintre AP şi Google expiră”, a declarat Danny Sullivan, redactorul-şef al site-ului de informaţii specializate pe motoarele de căutare SearchEngineLand.com. “Era un acord care permitea Google să preia informaţii ale AP pe site-urile sale, într-o manieră în care, potrivit AP, utilizarea să fie echitabilă”, a adăugat acesta pentru AFP.
Sullivan a precizat că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, AP şi Google încă negociază. Absenţa depeşelor agenţiei pe site-urile celui mai mare motor de căutare din lume “corespunde, cel mai probabil, unei prudenţe din partea Google”.
Acordul dintre cele două companii prevede că depeşele nu pot fi accesibile mai mult de o lună. Dacă acordul actual, semnat în 2006, va expira fără a fi reînnoit, Google va trebuie să retragă de pe site-uri toate conţinuturile AP.
Contactat de AFP, purtătorul de cuvânt al Associated Press a refuzat să facă vreun comentariu.
Google nu este bine privit de numeroase trusturi de presă, care acuză gigantul american de exploatarea informaţiilor media, fără o remunerare echitabilă. Directorul Google, Eric Schmidt, a afirmat constant că Google vrea “să lucreze alături de patronii de presă, pentru a-i ajuta să atingă un public cât mai larg, să îşi fidelizeze cititorii şi să câştige mai mulţi bani”.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!