În centrele de imunizare federale din SUA nu se va mai administra, cel puțin pentru o perioadă, vaccinul Johnson & Johnson, iar statele sunt îndemnate să facă același lucru, până când experții vor analiza cele șase cazuri de cheaguri de sânge apărute printre persoanele vaccinate. Unul dintre ele a fost fatal, scrie Libertatea, care citează New York Times.
Sunt aceleași probleme cu cele legate de serul AstraZeneca. Toate cele șase persoane sunt femei cu vârste între 18 și 48 de ani. Una dintre aceste femei a murit, iar o a doua a fost internată în stare critică, au anunțat oficialii americani. O comisie a Centrului pentru Combaterea Bolilor din SUA (CDC) se va întâlni miercuri pentru o analiză a situației, iar FDA va derula la rândul ei o anchetă, mai spune sursa citată.
„Până când acest proces se va termina, recomandăm o pauză în folosirea vaccinului, dintr-un exces de precauție”, au declarat doctorul Anne Schuchat, director adjunct al CDC, și doctorul Peter Marks, director al Centrului pentru Cercetare și Evaluare Biologică al FDA, într-un comunicat.
Agențiile federale de sănătate au cerut marți suspendarea vaccinării cu serul produs de Johnson & Johnson, după ce șase persoane vaccinate au dezvoltat cheaguri de sânge la două săptămâni după injecție, scrie New York Times.
Johnson & Johnson a început, luni, să livreze vaccinul său anti-COVID și către ţările membre ale Uniunii Europene, au anunţat atât compania americană, cât şi oficiali ai UE. În România, primele doze ar urma să ajungă joi, 15 aprilie.
UPDATE. Johnson & Johnson suspendă distribuția vaccinului în Europa
Johnson & Johnson va întârzia distribuția vaccinului în Europa din cauza rapoartelor privind cheagurile de sânge.
„Siguranța și bunăstarea oamenilor care folosesc produsele noastre reprezintă prioritatea numărl unu. Suntem conștienți de o tulburare extrem de rară care implică persoane cu cheaguri de sânge la un număr mic de persoane care au primit vaccinul nostru Covid-19. CDC și FDA analizează datele care implică șase cazuri raportate din SUA din peste 6,8 milioane de doze administrate. Am luat decizia de a întârzia proactiv lansarea vaccinului nostru în Europa”, transmite Johnson & Johnson prin intermediul unui comunicat de presă.
Sute de mii de doze de vaccin urmau să fie livrate către UE în următoarele săptămâni. România urma să primească 60.000 de doze.
Trimite articolul
XZeneca isi schimba denumirea ca cica faci cheaguri de sange. Astia cu samponul J&J nu aveau expertiza deci pot sa presupun ca au cumparat licenta si produc sub licenta acelasi produs care… produce chiaguri de sange si embolie, AVC, infarct… dar evident fara legatura cu serul.
-
Daca citesti cu atentie si pe prospectul pentru ibuprofen sau algocalmin scrie ca efecte rare infart sau poate produce decesul, dar indiferenta e clasica…
-
Au retras si ibuprofen/algocalmin de pe piata nu? Cat mai incercati sa va scoateti, dar pana la urma tot voi sunteti aia prosti.
-
Fratele lui tibi, aruncat in aceeasi ghena, dar pungi diferite, dr. ciobanescu, neica nimeni, a opta piele, pleava societatii de la jug, a vorbit. Va puteti continua ziua, ca oricum este zgomot de fundal ce zoce (basana) .
-
-
Gheorghita, sa te speli si cu J&J pe cap ca eu in corp nu imi bag rahaturile voastre. Stiu ca la noi la romani vor fi cotate ca extrem de sigure ca doar suntem colonie americana.
Sa dea Dumnezeu sa dispareti toti peste noapte – ca tot lucrati voi intens noaptea – si sa ne lasati sa iesim din cosmarul in care ne-ati bagat cu plandemia.
Eu mi-am pierdut încrederea în aceasta companie în urma cu câțiva ani, când au introdus substanțe cancerigene în produsele pentru bebeluși. Ce te poți aștepta de la unii care au pus viața copiilor în pericol?
Sputnik de ce nu aduceti? Multa tari din UE il folosesc deja. Esti comunist putinist daca optezi pentru varianta aia?
-
Pai, tocmai de-aia, ca te poti si tu uita desteptule si la ce se intampla in tarile alea. Ti se pare ok Ungaria, care a vaccinat la greu cu Sputnik si e in top si cu numarul de cazuri si cu cel de decese?
Nu pot intelege de ce refuza desteptii vaccinurile cu mARN ca le “schimba ADN-ul la anu'”, nu AZ sau J&J ca mori de tromboza (mori de zeci ori mai sigur de la tigari sau anticonceptionale, dar na…), dar sa aduca domle statul vaccinul ala despre care habar nu avem din ce-i facut, cum/daca a fost testat sau ce ce rezultate. -
Ala facut de aia cu ochii mici e mai bun.50%eficacitate.adica tot al doilea e ca si cum nu lar fi facut.la cat ii duce mintea pe romani cred ca este vaccinul ideal.apropo il folosesc si ungurii.
Alta porcarie de vaccin…