Conform CNN, atât SUA, cât și alte state aliate, sunt în discuții pentru a desfășura trupe în România, Bulgaria și Ungaria, înainte de orice potențială invazie rusă a Ucrainei. Ar urma să fie trimiși aproximativ 1.000 de militari în fiecare țară. SUA și Marea Britanie sunt printre cei care iau în considerare noile desfășurări pre-invazie, dar nu toți cei 30 de membri NATO sunt dispuși, potrivit unui diplomat european.
Nu toți aliații NATO au fost pe aceeași lungime de undă cu privire la gravitatea amenințării. Iar Germania, spre exemplu, ar fi refuzat să vândă noi arme Ucrainei. Prin urmare, SUA se află în discuții pentru a trimite forțele suplimentare pe o bază bilaterală sau, așa cum a descris-o un oficial, ca pe o „coaliție a celor dispuși”.
Posibilitatea de a desfășura unele forțe mai aproape de pragul Rusiei înainte de o invazie marchează o schimbare de atitudine a administrației americane, care până acum părea timorată când venea vorba de a provoca administrația de la Moscova.
Trimite articolul
XTitlul nu corespunde cu cifra militarilor fi trimişi: 3000! In DEX scrie: Trupă = Forțele armate ale unei țări, ale unei regiuni, ale unei specialități. 3000 de militari pentru cele trei tari nu înseamnă nici pe departe “mii de trupe”Î Domnul ziarist să mai se uite si prin dicţionare.