Specialiștii transmit că temperatura depășește cu mult media pentru această perioadă a anului şi se înregistrează într-un moment neobişnuit.
„Martie ar trebui să fie luna în care oceanele sunt cele mai calde, nu august sau septembrie. Faptul că recordul a fost doborât acum mă face să fiu îngrijorată de cât de mult se poate încălzi oceanul din prezent şi până în martie anul viitor“, a explicat Dr. Samantha Burgess, de la serviciului Copernicus al UE pentru schimbări climatice.
Oamenii de ştiinţă avertizează că apele mai calde au o capacitate mai mică de absorbție a dioxidului de carbon, ceea ce înseamnă că o cantitate mai mare va rămâne în atmosferă, accentuând fenomenul de încălzire globală.
De asemenea, oceanele mai calde și valurile de căldură perturbă speciile marine, cum ar fi peștii și balenele, care se deplasează în căutarea de ape mai reci, perturbând astfel lanțul trofic. Astfel, resursele de pește ar putea fi afectate, iar unele animale prădătoare, inclusiv rechinii, ar putea deveni mai agresive. Sunt afectați și coralii. La recifele de mică adâncime din Florida se poate observa o decolorare în masă. Mai mult, peste 50% din totalitatea speciilor de corali au decedat deja în ultimii 30 de ani.
Recordul de temperatură doborât vine după o serie de valuri de căldură marină înregistrate în acest an, inclusiv în Marea Nordului, Atlanticul de Nord, Marea Mediterană și Golful Mexic. Se așteaptă ca temperaturile oceanelor să crească şi mai mult în următoarele luni, având în vedere că fenomenul El Niño se află încă în fazele incipiente. O teorie a cercetătorilor indică faptul că o mare parte din căldură a fost stocată în adâncurile oceanelor, iar acum aceasta începe să iasă la suprafață, posibil din cauza fenomenului El Niño.
Trimite articolul
Xio zic sa mergem la mare undeva. sau sa le batem obrazul la marii poluatori ai planetei, care ne-au adus la situatia asta(pen ca e 100% antropica treaba, nu?🤪 deci sa cautam vinovatii zic)oare cine, cine sa fie cei care au poluat planeta? si sa le facem ce? sa-i obligam sa plateasca pentru ce au facut, nu? a, tot ei tre sa le faca celorlalti ceva? ceva sa-i tina in subdezvoltare si sa-i faca in continuare de bani si resurse pe fraieri? bine, atunci zic ca m-am razgandit, totusi sa mergem la mare.l, ca e greu sa te iei de vestul “civilizat”.
#🤪
Sa ne vaccinam cu totii ca sa scada temperaturile.Ca a zis si Greta Bioenergeta ca ,,how dare you?,,
Decfi,incolonarea ca vine incalzirea.
Nu mai conteaza ca in anii 70 aceeasi ,,iecspierti,, spuneau ca vine iarna globala.
Ca sa revenim la oile noastre.cum e recor?E mai mult decat anul trecut?Sau cum?
Au masuratorii in ultima mie de ani?
Au pe naiba.SPAIMA in fraieri! Asta e!
-
Pavele, tu chiar n-ai inteles mare lucru de-a lungul vietii tale petrecute pe aceasta planeta. Esti o biata victima, bade. Asta e!
-
da’ tu ce zici, sunt niste psihopati malthusieni care decid aberatii la nivel global prin intermediul politrucilor cumparati sun diverse forme, santajati etc? si oare aia cu prosteala verde se fâțâie cu iahturi, masini sport, avioane particulare sau merg pe jos si cu bicla?
#🤪
#🤪
-
-
Pavele, vaccinul îți oferă prevenție doar în cazul unor infecții virale sau bacteriene. În cazul ignoranței apelează la educație și informare corectă. Nu e târziu indiferent de vârstă.
E fenomen El Nino și e miezul verii în emisfera nordică. E normal să fie cald. De fapt, iulie a fost singura lună cu adevărat caldă de până acum. În mai și iunie a plouat non-stop.
Dar ce vor zice atunci experții climatOLOGI când o să mai avem o vară ca în 2019? Că vine apocalipsa și să ne ascundem toți în beciuri ca să nu mai poluăm?