Potrivit secretarului mexican al Siguranţei publice, Genaro Garcia Luna, pastorul José Mar Flores Pereira a răspuns “unei inspiraţii divine”, “a avut o revelaţie în care i s-a spus că Mexicul se va confrunta cu un pericol, un cutremur”.
Forţele de securitate au preluat controlul asupra avionului într-o operaţiune-fulger şi au eliberat pasagerii cursei 576 a companiei Aeromexico. Avionul venise din Cancun.
“Delincventul se numeşte José Mar Flores Pereira, s-a ăscut la 21 mai 1965 în Santa Cruz, Bolivia, şi a executat o pedeapsă în închisoarea Santa Cruz de la Sierra. Trăieşte în Mexic de 17 ani, este alcoolic şi toxicoman“, a spus Garcia Luna.
Piratul aerului – un bărbat robust, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi blugi – a fost prezentat presei. El a spus că a avut o revelaţie şi că dorea să avertizeze Mexicul în legătură cu producerea iminentă a “unui cutremur de proporţii istorice”.
Potrivit lui Luna, bolivianul a declarat că a lucrat în trei, a avut doi complici. “Făcea aluzie la el (tatăl), fiul şi Sfântul Duh”, a spus oficialul.
Printre cei 104 pasageri figurau circa 30 de străini – 18 americani, cinci canadieni, trei francezi, trei bolivieni, doi spanioli şi un german. Doi dintre cei trei francezi au spus că nu li s-a părut nimic suspect până când au constatat că avionul era imobilizat la marginea pistelor şi apoi personalul de bord le-a cerut să părăsească avionul pe un tobogan special. Ei nu l-au văzut pe bolivian intervenind în mod suspect.
“Nu a existat nicio bombă în avion“, a declarat după operaţiune ministrul transporturilor.
Predicatorul a explicat că gestul său a avut legătură cu data 9 septembrie 2009, pentru că cifrele `9-9-09` invers înseamnă `6-6-6`, număr asociat cu Satana.
Potrivit lui Garcia Luna, bărbatul ceruse “să survoleze aeroportul de şapte ori” şi a vrut să discute cu preşedintele Felipe Calderon, care şi-a anulat toate întâlnirile când incidentul a fost anunţat.
Ultima deturnare a unui avion în Mexic datează din 1972. Gherile ale stângii radicale au preluat controlul asupra unui avion pentru a cere eliberarea a cinci tovarăşi. Ei au eliberat pasagerii în urma negocierilor.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!