În 2013, Wu-Tang Clan a finalizat ceea ce mulți critici au comparat cu o operă de artă – albumul hip-hop „Once Upon a Time in Shaolin”. Materialul discografic a fost editat într-un singur exemplar, păstrat în seiful hotelului Marrakech din Maroc.
În 2015, albumul unicat avea să fie vândut la licitație omului de afaceri Martin Shkreli (cunoscut pentru faptul că vindea medicamente pentru SIDA la suprapreț, condamnat mai apoi la închisoare pentru fraudă). Magnatul din industria farmaceutică a plătit o sumă confidențială, de câteva milioane de dolari, pentru privilegiul de a fi posesorul singurului exemplar din „Once Upon a Time in Shaolin”. Noul proprietar al melodiilor Wu-Tang Clan se obliga să nu le expună pe piață decât după trecerea a 88 de ani. După condamnarea omului de afaceri, însă, prețiosul album, cu tot cu caseta sa din argint, au ajuns pe mâinile statului american.
Tocmai de la caseta din argint care adăpostește albumul a pornit scandalul dintre Petterson și Wu-Tang Clan. Fotograful susține că a petrecut peste 80 de ore realizând fotografii cu modelul casetei din argint, iar acestea au fost folosite apoi, fără acordul său, pentru a ilustra coperta materialului discografic.
Acum, Petterson vrea să obțină 1 milion de dolari despăgubiri din partea grupului, o sumă infimă comparată cu cea obținută, probabil, din vânzarea albumului, însă o victorie a fotografului ar lăsa ușa deschisă și altor colaboratori nesatisfăcuți, dornici de a obține un venit de pe urma discului unicat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!