Incidentul s-a petrecut în largul apelor somaleze, aproape de Mogadisciu. Virgil Teofil Creţu, în vârstă de 36 de ani, din Tulcea, ar fi fost prins în conflictul dintre răpitorii somalezi, care începuseră să se certe şi au deschis focul.
Marinarul român a fost rănit la şold, dar a reuşit să îşi sune soţia, potrivit realitatea.net.
Piraţii somalezi care au capturat, de la începutul lui februarie, cargoul MV RIM, la bordul căruia se află şi un marinar român, au ameninţat că îi vor executa pe membrii echipajului dacă nu vor primi, până marţi dimineaţă, 400.000 de euro.
Potrivit reprezentantului pentru România al Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor, Adrian Mihălcioiu, piraţii au ameninţat că îl vor împuşca pe comandantul vasului şi pe marinarul român.
Mihălcioiu a declarat că a fost sunat de prietena marinarului, Mariana Andrei, care susţine că a fost sunată de marinarul Teofil Virgil Creţu, iar acesta ar fi anunţat-o că, în cazul în care armatorul nu oferă suma de bani marţi, piraţii vor să-l execute pe el şi pe comandat, după care vor fi executaţi şi ceilalţi membri ai echipajului, nouă marinari sirieni, iar nava va fi scufundată.
Nava RIM este capturată de piraţii somalezi cu întreg echipajul din luna februarie a acestui an. Mihălcioiu susţine că Ministerul Afacerilor Externe nu s-ar fi implicat în niciun fel pentru recuperarea marinarului român, chiar dacă acesta a făcut nenumărate demersuri la oficialii români.
MV RIM, un cargou cu o capacitate de 4.800 tone, a fost capturat în nord-vestul Golfului Aden, la sud de coastele Yemenului, de aproximativ 30 de atacatori. În luna martie, piraţii somalezi care deţin cargoul libian RIM, care navigheză sub pavilion nord-coreean, la bordul căruia se află şi un marinar român, au cerut o răscumpărare de trei milioane de euro pentru eliberare, ameninţând că în caz contrar vor executa echipajul, au anunţat surse martime.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!