”Fulgere purpurii, apusuri de soare psihedelice, nori strălucitori și Aurora Boreală – când vine vorba de fenomene naturale frumoase, piloții avioanelor au un scaun în prima linie. Pentru noi ceilalți, care dorim să vedem ce înseamnă viața în cabină, la 9.000 de metri deasupra pământului, sunt fotografiile incredibile făcute de pilotul olandez Christiaan van Heijst”, scriu jurnaliștii de la cnn.com care au publicat fotoreportajul.
Christiaan van Heijst a devenit pilot la 20 de ani și încă de atunci își documentează scenele din afara ferestrei sale de pilotaj. El a explicat pentru CNN că a făcut primele fotografii în Africa și Afganistan, dar a vrut să documenteze ”sentimentul total de a fi ridicat în aer”.
Pilotul a mai povestit că panorama din cabina de pilotaj e mult mai interesantă decât cea pe care un pasager o vede pe fereastră. Memorabile, spune el, sunt fenomenele din Nord. ”Am zburam, cred, pentru cel puțin opt ore sub o cupolă uriașă a Aurorei. Nu era decât o grămadă de gheață din Arctica și toate luminile se reflectau în gheața de dedesubt. (…) Am fost spectatori ai unui spectacol masiv privat și acest lucru mă face să mă simt foarte privilegiat, a spus van Heijst.
În aproape un deceniu și jumătate de zbor, pilotul și-a perfecționat tehnicile fotografice în mișcare. ”În primul rând, avionul are prioritate maximă”, explică van Heijst. ”Deci fac doar poze când pot.”
Pilotul își împărtășește fotografiile pe site-ul lui și pe Instagram.
Citiți principiile noastre de moderare aici!