Femeia thailandeză încerca să ia un zbor către Iran, dar a avut probleme cu bagajul enorm la check-in.
Scanarea cu raze X a trezit suspiciuni printre autorităţile de la aeroport, care au observat că una din “jucării” părea de fapt a fi un animal viu.
Ofiţerii pentru protecţia animalelor au fost chemaţi şi au descoperit un pui de tigru tranchilizat.
Puiul a fost găsit duminică şi acum este îngrijit la centrul de salvare al departamentului Parcurilor Naţionale şi Vieţii Sălbatice.
Autorităţile încearcă acum să afle dacă felina s-a născut în sălbăticie sau în captivitate.
“Lăudăm agenţiile care au descoperit această încercare de furt incredibilă (…) Dacă oamenii încearcă să fure tigri vii şi să îi ascundă prin bagaje, ei cred, în mod evident, că furtul animalelor sălbatice este ceva cu care pot scăpa uşor şi nu se tem de sancţiuni (…) Doar presiunea susţinută asupra traficanţilor de animale şi penalizările serioase pot schimba acest lucru”, a declarat Chris Shepherd, directorul TRAFFIC Asia de Sud-Est.
Toţi tigrii asiatici sunt listaţi drept specii pe cale de dispariţie de către IUCN. Frumoasele feline sunt ameninţate în principal de braconaj şi de traficul ilegal cu organe, dar şi de pierderea habitatului.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!