Tigrul, o femelă în vârstă de patru ani de la Grădina Zoologică Bronx, una dintre cele mai mari astfel de grădini din lume, se pare că este primul animal din Statele Unite ale Americii identificat cu COVID-19.
Potrivit BBC, reprezentanții grădinii zoologice au transmis că diagnosticul a fost confirmat la Laboratul Național Veterinar din statul Iowa.
Alte șase feline mari ar mai putea fi infectate. Se crede că virusul le-a fost transmis de un îngrijitor asimptomatic, deoarece la scurt timp după contactul cu acesta felinele au început să aibă simptome specifice infecției cu COVID-19, printre care și tuse seacă.
Astfel de incidente izolate au fost raportate în mai multe colțuri ale lumii, însă experții spun că nu există dovezi care să ateste că animalele pot transmite virusul mai departe.
Reprezentanții Grădinii Zoologice Bronx spun că deși felinele infectate au simptome, iar apetitul li s-a diminuat, se așteaptă ca acestea să își revină complet, sub atenta monitorizare a personalului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!