Tânărul s-a predat poliţiei luni seara, însoţit de avocat, precizează cotidianul.
El nu a dezvăluit, însă, nimic despre identitatea pesupuşilor săi complici şi nici despre ce s-a întâmplat cu suma de bani furată.
Şapte persoane au fost uşor rănite în atacul comis sâmbătă de patru persoane înarmate, care au intrat într-un hotel din Berlin, unde avea loc un turneu de poker, şi au furat o sumă mare de bani. “Şapte persoane au fost uşor rănite” în panica ce a urmat atacului, potrivit poliţiei.
Hoţii, cu feţele acoperite şi înarmaţi, au urcat la primul etaj al hotelului Grand Hyatt, din Potsdamer Platz, şi au cerut bani de la angajaţi, a spus poliţia.
Un membru al serviciului de securitate a reuşit să îl reţină pentru scurt timp pe unul dintre hoţi, dar şi el a fost uşor rănit, fiind atacat de restul bandei.
“În haosul ce a urmat agresorii au pierdut o geantă cu bani”, a spus poliţia.
Organizatorul European Poker Tour (EPT) a spus că a fost vorba despre şase hoţi, atraşi de premiul de un milion de euro promis învingătorului în turneu.
O televiziune germană a difuzat imagini cu scenele de panică – mobila răsturnată, participanţii speriaţi, care se ascund sub mese sau încearcă să fugă, ţipând.
Un martor ocular a spus că atacul a durat circa zece minute şi că serviciile de securitate au avut o reacţie foarte curajoasă. Turneul de poker, la care a participat şi Boris Becker, a fost reluat după patru ore.
Potrivit informaţiilor difuzate de site-ul internet al cotidianului Berliner Tageszeitung (BZ), grupul care a comis jaful era alcătuit din şase indivizi înarmaţi cu puşti Kalaşnikov şi cu grenade. Ei ar fi plecat cu 800.000 de euro, adunând de pe mese mizele depuse de jucători.
Turneul, la care au participat 945 jucători timp de cinci zile, a fost primul organizat la Berlin în cadrul unei serii European Poker Tour şi cel mai mare turneu de poker organizat în Germania.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!