„La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec. Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160″, a spus Rogozim, explicând că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.
Rogozin încearcă să revină în Transnistria, unde a participat vineri la ceremonii cu ocazia Zilei Victoriei, la Moscova.
Vicepremierul a acuzat probleme cu transportul şi joi, la venirea în regiunea separatistă moldoveană, unde a asistat la parada organizată pe 9 mai, de Ziua Victoriei asupra nazismului. El a anunţat, tot pe Twitter, că avionului său, care se îndrepta către Chişinău, nu i s-a permis să traverseze spaţiul aerian al Ucrainei şi că a fost nevoit să ocolească prin Bulgaria şi România.
„Se pare că vom merge la Chişinău prin Bulgaria şi România, zborul va dura 4-5 ore. Ucraina nu ne-a permis trecerea prin spaţiul său aerian. Bine că Ucraina nu este ca Rusia (de mare), altfel ocolirea ar dura aproximativ 20 de ore”, a scris el pe Twitter.
Ministerul ucrainean de Interne a dezminţit joi seara că ar fi interzis tranzitul avionului vicepreşedintelui rus Dmitri Rogozin prin spaţiul aerian al Ucrainei, spunând că nu există obstacole pentru zborul avioanelor ruseşti.
Ministerul Afacerilor Eexterne român (MAE) a declarat că ameninţarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezintă „o declaraţie foarte gravă”, și a solicitat autorităţilor de la Moscova să precizeze public dacă afirmaţiile citate reprezintă poziţia oficială faţă de România.
„Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu surprindere de postarea de astăzi, 10 mai 2014, de către vicepremierul guvernului Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin pe microblogul său, conform căreia «România la cererea SUA şi-a închis spaţiul pentru zborul meu. Ucraina din nou nu-mi permite. Data viitoare o să zbor cu TU-160». Ministerul Afacerilor Externe apreciază că ameninţarea cu folosirea unui bombardier strategic rus, de către un vicepremier rus, reprezintă o declaraţie foarte gravă, în actualul context regional, în care Federaţia Rusă a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, iar forţe separatiste proruse violează grav ordinea publică din statul vecin”, se arată în comunicatul transmis de MAE.
În acest context, Ministerul Afacerilor Externe solicită autorităţilor de la Moscova, ministerului rus de externe, „să precizeze public dacă afirmaţiile citate ale vicepremierului Rogozin reprezintă poziţia oficială a guvernului Federaţiei Ruse faţă de România ca stat membru UE şi NATO”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!