Liderii europeni au susținut joi planurile de a cheltui mai mult pentru apărare și de a continua sprijinul pentru Ucraina pe fondul unei scene internaționale bulversate de răsturnarea politicii americane de către Donald Trump.
Summitul Uniunii Europene pentru apărare de la Bruxelles a avut loc pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul său în Ucraina, ar putea merge mai departe cu planurile sale de agresiune și ar putea ataca mai apoi o țară din UE, în timp ce Europa nu se mai poate bizui pe ajutorul SUA.
Premierul Ungariei a spus în acest context că în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump. El a precizat că modul în care UE dorește să sprijine Ucraina în prezent, stimulând în același timp propriile cheltuieli de apărare, ar „ruina Europa”.
„Dacă acum SUA renunță (la finanțarea războiului), de ce ar mai avea celelalte 26 de state membre ale UE o șansă să ducă acest război până la capăt?”, a întrebat retoric Orban la postul național de radio. „Astăzi se pare că m-am opus prin veto. Dar în câteva săptămâni, ei (liderii europeni) vor reveni și se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective”, a adăugat el.
Donald Trump a declarat că Europa trebuie să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate. Joi liderul de la Casa Albă a pus practic sub semnul întrebării Articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă, afirmând că SUA nu-i vor mai apăra pe acei aliați care nu alocă suficiente fonduri pentru propria apărare.
Decizia președintelui american de a trece de la sprijinul ferm al SUA pentru Ucraina la o atitudine mai conciliantă față de Moscova i-a alarmat profund pe europeni, care consideră Rusia drept cea mai mare amenințare pentru securitatea lor, notează Reuters.
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XÎn loc să aloce fondurile pentru care cotizam fiecare dintre tarile din Uniune, să dezvolte infrastructura tărilor member, ei au semnat ca oile să bage banii în jocul economic de război din afara uniunii. Bravo… are sens maxim uniunea asta.
-
esti varza. Noi primim de vreo 4-5 ori cat dam. Toate autostrazile si centurile care se contruiesc acum in Romania sunt din fonduri europene NERAMBURSABILE. DAR TOATE! Am lua si mai mult daca n-am fi condusi de niste “patrioti” semianalfabeti si neinteresati de fonduri UE, ca de-acolo e mai greu sa furi, vine Kovesi peste tine. Ah, stai, a venit deja pentru cateva proiecte…
Fara UE mergeai si-acuma prin 12 sate pana la Lugoj.
-
datorie publica in 2007:15 mld Eur
datorie publica 2025: 150 mld EUR.asa ca mai usor cu pianul pe scari, am trait cantarea Romaniei, stiu sa recunosc cantarea Bruxelles-ului.
te rog sa ne spui cati din banii care “ni” s-au dat au ajuns la firme romanesti si cati la firmele lor (atat industrie cat si servicii si subventii in agricultura). sa vedem si noi pe cine (s)-au anutat. sa mai zic de “optimizarile” fiscale? sau de cum exportam materie prima si o importam prelucrata? banana republic. sau poate ne spui cat sunt dobanzile pentru firmele romanesti la bancile lor si cat sunt pentru firmele lor si cum putem sa devenim competitivi in conditiile astea.
te rog sa ne apuisi cat a costat pregatirea scolara a emigrantilor romani care acum lucreaza in UE, de la capsunari, sparanghelari, macelari la ingineri, constructori, medici, mecanici auto, instalatori, soferi etc in timp ce noi importam pakistanezi, nepalezi…si sa ne spui si cam cat mai putem rostogoli datorii.
e bine ca suntem in UE, e rau ca ne lasam luati de fraieri. de exemplu cu Schengenul, tinuti in afara vreo 14 ani pe tot felul de motive ce nu erau scrise nicaieri in tratatul de aderare, dar tot apareau, pe baza de… de tipul tau. cat ne-au costat anii astia? in favoarea cui? pai revezi inceputul comentariului meu ca sa ai o idee.
las-o jos.
-
neocolonialismul cu cheltuiala se tine
#
-
Doi sovietici, unul care se crede grozav de deștept, unul care nu e în stare să adune… 3 miliarde € pe an pensii speciale x 18 ani = 54 miliarde, 1500 €salariu pe luna x 12 x 200 000 de bugetari inutili (cel putin …) x 18 ani = 65 miliarde , nu mai vorbim de ce s-a furat…. Asa ca… multumim PSD , actualului prim ministru , PNL, și diverselor găști neosecu. pentru situația actuală.
-
mai progresistule, de unde scoti,mai, cifrele alea, de pe ceva site userist, este?
sau de pe ceva site al vreunui ong finantat de te miri cine?
pai daca in 2024 partea necontributiva a pensiilor speciale a fost vreo 1,5 mld RON(si in ceilalti ani evident ca au fost mai mici), pai calculele tale sunt cu vaca rau, mai userica.
nu vrei tu mai nine sa ne zici cati bani au trecut granita spre vest sib diverse forme? sau cati bani s-au pierdut prin tinerea Romaniei la nivel de piata de desfacere, exploatarea resurselor maturale si umane, salarii de tara neocolonizata etc?
#du-te sa-ti iei pufuletii de la sediu.
#sovietice sunt vrajelile tare cu tupeu, poate tin la simpatici
, dar la cine are ceva habar… ol faci sa rada. sau ii provoci sila.
#
-
-
esti varza. eu vorbesc de bani de la UE cu care facem infrastructura, pentr ca altfel romania pur si simplu nu-si permite, tu vorbesti de pomi de craciun.
Ma doare fix in dos cine face lucrarile, e licitatie publica, inscrie-te si tu.-
tu in schimb esti atat de inteligent incat i-ai muluti unui hot ce-ti fura banii dar iti pune inapoi cat sa ai de-o paine. practic te-a salvat de la infomentare hotul, ti-a facut un mare bine, merita sa-i multumesti.
macar daca ai sti sumele primite respectiv contribuite in mod direct, “patru cinci ori” ale tale sunt o gogomanie uriasa, dar n-am zis de ele pentru ca nu alea conteaza, ci ce am scris eu.
si se vede si dupa steagul ala cat de inteligent esti.l, asa ca lasa-ma pe mine in prostia mea.
-
-
Bine punktet!
-
-
dap, cei care vor sa sustina financiar razboiul cu tot ce inseamna asta (moarte si distrugere) o pot face donand din banii lor, ca ursula si macron tot din banii nostri vor sa dea. iar cei care vor sa lupte se pot duce sa se inroleze.
eu nu vreau ca UE sa plateasca din banii mei vacantele prelungite ale unor smecheri ce au fugit din ucraina si nici nu vreau ca soldatii nostri sa mearga pe front “sa mentina pacea” in locul unora cu masini smechere ce se plimba prin statiuni la malul marilor.
cred ca UE nu inseamna niste unii de la bruxelles care dupa afacerile farma din plandemie se gandesc cum sa faca niste afaceri cu armament si cu “reconstructia ukrainei” , ci cetatenii care suporta costuri din ce in ce mai mari intr-o economie care o ia la vale accelerat.
Saracirea cetatenilor europeni, nu a birocratilor din conducerea UE. Moartea si distrugerea in viziunea lor trebuie sa continue.
planul asta de sustinere a razboiului se va duce naibii cand dublura lui putin o sa cada cu avionul in drum spre soci…
macar de apuca cruela von der leyen sa semneze un contract de sute de miliade cu producatorii de arme…
Are dreptate.