Potrivit confederaţiei sindicale germane DGB,
manifestaţia a reunit 100.000 de persoane, sub
sloganul “Combaterea crizei, un pact social pentru
Europa, liderii trebuie să plătească“.
Şeful sindicatului IG Metall, Berthold
Huber, a pledat în faţa
manifestanţilor pentru crearea unui “scut pentru
activităţi şi locuri de muncă” în
faţa crizei. “Multe activităţi
(economice) sunt ameninţate, dacă politica nu se
implică. Existenţa a sute de mii (de persoane)
este în joc“, a declarat el. Prima dintre cele
patru euromanifestaţii prevăzute
a avut loc joi la Madrid, unde s-au adunat zeci de mii de
manifestanţi, urmată de cea de vineri de la
Bruxelles, unde au fost prezente cel
puţin 40.000 de persoane. Cea de a patra
manifestaţie este organizată
sâmbătă la Praga.
Zeci de mii de "euromanifestanţi" împotriva crizei, la Berlin
Câteva zeci de mii de manifestanţi au participat<br />
sâmbătă la Berlin la un marş<br />
împotriva crizei, la apelul Confederaţiei<br />
europene a sindicatelor (CES), a anunţat poliţia,<br />
citată de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!