Strânşi la apelul Campaniei pentru drepturile omului, HRC, principala asociaţie americană pentru drepturile homosexualilor, manifestanţii au început marşul în spatele unui banner pe care scria “Egalitate în drepturi în SUA”.
Cortegiul s-a dus apoi pe esplanada din centrul Washingtonului, în apropierea Casei Albe şi a sediului Congresului.
Organizatorii au vorbit despre 150.000 de participanţi.
Manifestanţii agitau pancarte pe care scria “Homosexual şi mândru de asta” sau “Nu vom mai aştepta pentru a obţine egalitatea în drepturi”. Mulţi aveau drapelul în culorile curcubeului, emblema comunităţii gay.
Abrogarea unei legi din 1993 numită “Nu întreba, nu spune” ce le interzice militarilor gay să vorbească despre orientarea lor sexuală şi care a dus la excluderea a 13.000 de militari care au vorbit despre acest lucru, figurează printre principalele revendicări. Barack Obama a promis sâmbătă că va anula orice interdicţie faţă de homosexualii care servesc în armată.
Un fost soldat a povestit că a fost trimis acasă din cauza orientării sale sexuale.
“Este ruşinos, militarii homosexuali sunt şi ei ucişi şi curge acelaşi sânge”, a spus un protestatar.
“Sperăm într-o schimbare, în egalitate, sperăm în recunoaştere, în libertate”, a spus un alt protestatar, venit din Massachusetts.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!