Aflat încă sub contract cu Ripensia Timișoara, echipa de Liga a doua, atacantul de culoare al bănățenilor, Ndiaye Mediop, ar urma să facă în sfârșit pasul spre prima ligă. Nu la ACS Poli Timișoara, unde nu a fost dorit, ci la altă echipă. Este vorba chiar de campioana la zi, FC Viitorul Constanța. Dacă formația alb-violetă se chinuie groaznic la capitolul atac, Mediop nu a ajuns sub comanda lui Ionuț Popa, în schimb a fost preferată „umbra” Bianconi.
Între timp, Mediop a marcat numai la ultimul meci din acest an trei goluri, iar evoluția sa a atras interesul campioanei. În consecință, el ar urma să ajungă la echipa condusă de Gheorghe Hagi. Radu Ienovan, conducătorul formației timișorene, confirmă discuțiile și spune că în aproximativ o săptămână se va putea ajunge la un acord, desigur unul favorabil tuturor părților implicate. Mediop se află în continuare sub contract cu clubul Ripensia, el nu va pleca liber de contract, dar se va ține cont și de dorința fotbalistului, mai spune Ienovan.
„Suntem în discuții, sperăm să le închidem până la începutul acestei săptămâni, jumătatea săptămânii viitoare. Viitorul îl dorește, el dorește, noi nu putem să-i refuzăm. Bineînțeles acum rămâne să stabilim toate detaliile, el este jucător sub contract cu noi. Detaliile nu vi le pot spune, sunt mai multe variante, în funcție și de ce doresc cei de la Viitorul. Ar putea să fie anumiți jucători de la ei direcționați spre noi. Depinde ce se va concretiza, nu interesul imediat ci interesul pe termen lung contează. Dacă el merge la un club unde să performeze și să-și dezvolte potențialul, pe care noi îl știm foarte bine, el va confirma acolo unde va merge. Având în vedere tradiția lui Hagi de a crește jucători va avea succes. Partea financiară va fi cel mai ușor de rezolvat, nu o să ne blocăm acolo. Noi vom face ce e mai bine pentru jucător, dar sunt mai multe variante, o să le discutăm cu cei de la Viitorul. E o pierdere importantă pentru noi, dar dacă vom fi ajutați cu anumiți jucători vom putea să compensăm. Așa cum am spus nu banii contează în primul rând”, a declarat pentru tion.ro Radu Ienovan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!