Începând cu 1 martie, anumite servicii oferite de Google precum Google Docs sau Google Sites nu vor mai funcţiona “cum trebuie” pe browserul Internet Explorer 6.Google recomandă chiar atât personalor fizice, cât şi companiilor să facă un upgrade “cât mai repede posibil”, relatează BBC News.
Google a ameninţat cu retragerea din China în urma unor atacuri “sofisticate şi ţintite” asupra companiei, care se presupune că au avut originea în ţara asiatică. Hackerii au profitat de o vulnerabilitate a browserului Internet Explorer dezvoltat de Microsoft pentru a ataca conturile de Gmail ale activiştilor pentru drepturile omului din China.
“Web-ul a evoluat în ultimii zece ani de la simple pagini de text, la aplicaţii sofisticate şi interactive, pe bază de video şi voce. Din nefericire, browserele foarte vechi nu pot să ruleze cum trebuie aceste aplicaţii”, se arată pe blogul oficial Google.
În urma poziţiei Google, atât guvernul german, cât şi cel francez au recomandat propriilor cetăţeni să utilizeze pe viitor alte browsere până la remedierea problemei.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!