“Zone Arena oferă avantaje funcţionale în plus, iar mutarea va permite, de asemenea, suplimentarea celor mai ieftine bilete (la Gazon B), epuizate momentan în configuraţia oferită de locaţia iniţială, Romexpo. Complexul Zone Arena a fost proiectat ca prima locaţie profesionistă destinată concertelor şi manifestărilor în aer liber, oferind o serie de beneficii logistice adecvate (scenă proprie, tribune, configuraţie modulară şi alte facilităţi)”, se arată în comunicatul Events.
Potrivit organizatorilor concertului, schimbarea locaţiei va îmbunătăţi vizibilitatea locurilor pentru toate categoriile de bilete. Amplasarea sectoarelor şi dispunerea locurilor în tribuna VIP va fi aceeaşi. Spectatorii pot verifica harta locaţiei, care va
fi disponibilă începand de luni, 7 iunie, pe site-ul eventim.ro.
De asemenea, programul evenimentului rămâne neschimbat: accesul la concert este permis începând cu ora 18.00, iar în deschidere, timp de peste o oră, trupa Reamonn va încălzi audienţa. Spectacolul celor de la Aerosmith va dura aproape două ore.
“În momentul semnării contractului cu Aerosmith, la începutul acestui an, Zone Arena era încă la stadiul de proiect. Azi este o realitate funcţională, care ne oferă beneficii şi avantaje gândite special pentru activitatea pe care o desfăşurăm, organizarea de concerte. Unul din avantajele imediate este ca, datorită configuraţiei spaţiului, începând de luni, 7 iunie, în reţeaua Eventim vor fi disponibile încă 1.000 bilete la Gazon B pentru concertul Aerosmith“, a declarat directorul general al Events, Sorina Burlacu.
Intrarea în incinta complexului se va face prin Bd. Barbu Văcărescu, prin trei puncte de acces separate (una pentru spectatorii cu bilete la Gazon B, una pentru spectatorii cu bilete la Gazon A şi una pentru spectatorii cu locuri la tribuna oficială şi Golden Ring).
Totodată, pentru a facilita accesul fanilor Aerosmith la concert, cu acordul Primariei Capitalei, bulevardul Barbu Văcărescu va fi închis în ziua concertului, între orele 16.00 – 24.00, pe sensul de circulaţie dinspre Bd. Ştefan cel Mare către Şoseaua Pipera, pe segmentul dintre Str. Ceaikovski şi Str. Ghe. Ţiţeica. Cu mijloacele de transport în comun se poate ajunge la Zone Arena cu metroul (staţia Aurel Vlaicu sau staţia Ştefan cel Mare), tramvaiul 5 sau linia de RATB 110.
Biletele au preţuri de 140, 190, 330 şi 590 de lei.
Trupa americană Aerosmith, înfiinţată la începutul anilor 70, îi are în componenţă pe Steven Tyler (voce), Joe Perry (chitară), Brad Withford (chitară), Tom Hamilton (chitară bas) şi Joey Kramer (toboşar). Aerosmith a lansat 14 albume de-a lungul timpului, pe care se află hit-uri ca “I Don t Want to Miss a Thing”, “Pink”, “Crazy”, “Cryin”” sau “Janie s Got a Gun”.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!