Presa internaţională citează surse din apropierea familiei Jackson, potrivit cărora cei trei copii, în vârstă de 12, 11, respectiv şapte ani, vor interpreta o melodie în cadrul ceremoniei Grammy, pentru a-l omagia pe tatăl lor. “Michael a executat prima dată legendarul Moonwalk la premiile Grammy, astfel că este cel mai potrivit să îl omagieze acolo”, au mai spus aceleaşi surse.
Sâmbătă seara, cu o zi înainte de decernarea premiilor Grammy, The Recording Academy îl va omagia pe regretatul cântăreţ cu un premiu pentru întreaga carieră, în cadrul ceremoniei Special Merit Awards, organizată la Los Angeles. Premiul va fi înmânat copiilor lui Michael Jackson, participarea acestora la ceremonie fiind prima apariţie publică a lor de la ceremonia de înmormântare a megastarului, care a avut loc pe 25 iunie 2009.
Michael Jackson, care a decedat în luna iunie la vârsta de 50 de ani, avea o colecţie impresionantă de premii Grammy, 13 la număr. Jackson a fost unul dintre cei mai influenţi artişti, cu un succes comercial dintre cele mai mari ale tuturor timpurilor.
Ediţia cu numărul 52 a premiilor Grammy, care are peste 100 de categorii, va avea loc pe 31 ianuarie, la Los Angeles.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!