Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.„Funcţionarii Primăriei Borş au descoperit falsuri în actele de proprietate pe care femeia le-a depus pentru a revendica în zona Parcului Industrial Borş un teren evaluat la 3 milioane de euro. Ancheta procurorilor a confirmat falsul”, declară procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al procurorilor bihoreni.
Urbanovici Erzsebet a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea în martie 2006, în urma unei sesizări formulate de Primaria Bors.
Potrivit anchetatorilor, femeia, în vârstă de 49 ani, consilier juridic la o firmă din Oradea, a încheiat în perioada 1984-2006 contracte de întreţinere cu mai mulţi vârstnici fără moştenitori legali. După apariţia Legii fondului funciar, pentru a identifica bunurile revendicabile ale celor şapte persoane aflate în întreţinere, Urbanovici a studiat dosarele din fondul ORPOT şi din fondul „Chiaburii”, găsind la Arhivele Naţionale acte care dovedeau dreptul de proprietate a numitului Ş.I. asupra a 23 hectare de teren din Nojorid. Socrul uneia dintre persoanele aflate în întreţinere avea, prin coincidenţă, acelaşi nume, S.I.
Iar anchetatorii au stabilit că jurista ar fi întocmit mai multe acte false, prin folosirea de coli vechi cu antet, dar goale, şi a unei maşini de scris de epocă. Actele care atestau schimburi de terenuri au fost introduse ilegal în dosarele de la Arhivele Naţionale. Următorul pas a fost formularea de acţiuni judecătoreşti pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafeţe din Oradea şi Bors. Femeia a câştigat proces după proces, instanţa luând în considerare actele trimise oficial de Arhive.
PMO, fără pretenţii
Astfel, femeia a reuşit să obţină 13 hectare de la Primăria Municipiului Oradea (PMO), iar de la Primaria din Bors alte 10 hectare, pe care apoi le-a vândut unor persoane fizice.
În sentinţă, Tribunalul Bihor mai arată că „Primaria Oradea nu s-a constituit parte civilă în cauză” şi că s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 6.813 euro, singurii bani pe care care s-a putut institui sechestru asigurator în timpul judecăţii.
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!