Cântăreaţa le-a mărturisit prietenilor ei că este bisexuală. Dezvăluirea a ieşit la iveală la câteva zile după ce despre fostul ei soţ, Blake Fielder-Civil, s-a zvonit că ar ieşi cu un transsexual.
„Şi ce-i cu asta? Şi mie îmi plac fetele. Am avut relaţii cu alte femei, dar asta nu înseamnă că nu îl mai iubesc pe Blake. Este ceva foarte satisfăcător în a fi cu o femeie. Nu-mi pasă ce vor crede oamenii despre mine că sunt bisexuală. Mă simt grozav”, i-a mărturisit Amy unui amic.
În ciuda acestui fapt, Winehouse, 26 de ani, este furioasă pentru că Blake, 27 de ani, se vede cu un transsexual care arată ca ea. „Este jenant. O ştiu pe fata asta. Obişnuia să stea în faţa casei mele tot timpul. Chiar am vorbit cu ea la telefon, spunându-i să stea departe de Blake, pentru că el mi-a spus că îl hărţuieşte. Nu poate să continue să îmi facă asta. Dar nu îl judec. Fiecare dintre nou are dorinţe sexuale”, a mai spus vedeta.
Prietenul interpretei britanice a ţinut să precizeze la rândul lui: „Nu există nicio restricţie în legătură cu sexualitatea lui Amy. Nu se abţine de la nimic şi spune ce simte. Vorbeşte adesea despre alte femei. Preferata ei este Cheryl, care o fascinează. Majoritatea femeilor pot aprecia frumuseţea altor femei, dar Amy categoric duce asta la un alt nivel”.
Să fie asta doar o dulce răzbunare sau a aflat Amy că este la modă să fii bisexuală. Şi dacă tot şi-a pus silicoane, de ce să nu fie în trend cu toate?
Sursa: vdtonline.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!