Câştigătoarea a două premii Oscar a dezvăluit că drumul spre succes a privat-o de anumite lucruri. Cum ar fi, de exemplu, o imagine publică lipsită de griji. „Este logic, pentru că aşa mă percep oamenii tot timpul. Şi vreau să spun că mi-a luat multă vreme până când să învăţ să mă distrez. Cred că am fost atât de pregătită şi hotărâtă să ies din locul de unde proveneam, încât am crezut că trebuie să mă concentrez constant”, a declarat Hillary.
Actriţa a recunoscut totodată că prietenii patrupezi îi aduc alinare şi confort în viaţă, încât încearcă să petreacă mult mai mult timp cu ele. „Animalele mele au constituit mereu relaxarea mea – să merg cu căţeii mei prin parc sau pe plajă. Încercsă îmi fac timp în fiecare zi să fiu cu ei. La ultima filmare, am urcat pe bicicletă şi am pedalat în jurul studioului, cu câinii mei alergând după mine. Mă ajută să mă eliberez de toate, dacă înţelegeţi ce vreau să spun”, a completat starul.
Oare chiar a învăţat Hilary Swank să se distreze? Apariţiile ei de pe covorul roşu demonstrează de cele mai multe ori că actriţa mai trebuie să lucreze la capitolul zâmbet. Dar toate la rândul lor.
Sursa: vdtonline.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!