Ca de obicei, Lady Gaga a făcut senzaţie chiar de la sosire: spre bucuria fanilor, ea s-a prezentat într-un magnific costum
de carnaval, cu mască în stil veneţian. Spectacolul a fost deschis de o altă tânără vedetă, Lily Allen, care şi-a interpretat unul dintre hituri într-o prezentare extravagantă. Lily Allen a primit şi trofeul pentru cea mai bună cântăreaţă britanică.
Regina serii a fost, însă, Lady Gaga. Ea a creat un moment emoţionant atunci când şi-a dedicat cântecul creatorului de modă Alexander McQueen, decedat de curând, la 40 de ani. Nominalizată la trei categorii, Lady Gaga le-a câştigat pe toate, succes pentru care a ţinut să mulţumească publicului.
Premiile pentru cei mai buni cântăreţi au fost decernate lui Dizzee Rascal – la categoria artiştilor britanici, şi lui Jay-Z la categoria internaţională.
Juriul premiilor Brit s-a gândit şi la nostalgici. Grupul Oasis a primit trofeul celui mai bun album din ultimii 30 de ani, pentru “What s the story morning glory”. Iar Robbie Williams a fost distins pentru “contribuţia muzicală deosebită”. Premiile Brit sunt cele mai importante distincţii britanice pentru muzică pop şi rock.
Sursa: Antena3.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!