Deşi a crescut în New York şi acum locuieşte în Dearborn, tânăra este foarte mândră de originile sale libaneze. De altfel, Rima a explicat că familia lor şiită ţine şi sărbătorile creştine, şi pe cele musulmane.
În istoria concursurilor Miss SUA, ea este a doua învingătoare cu origini arabe, după Julie Hayek, în 1983, care însă avea doar tată libanez.
Cât despre titlul obţinut, chestionată după ce s-a văzut încoronată cum se simte ca învingătoare, frumoasa a spus, mai în glumă, mai în serios: „Întrebaţi-mă după ce mănânc o pizza”. O reuşită extraordinară pentru Rima Fakih, care şi-a vândut maşina primită la absolvire pentru a participa la concurs. Dar sacrificiul a meritat din plin!
Citiți principiile noastre de moderare aici!