Dediu a fost provocat de Bittman să ia parte la o cascadorie alături de un aruncător de cuţite, astfel că muzicianul s-a aşezat în faţa unui placaj de lemn, cu un fruct pe cap. Cuţitul însă nu şi-a atins ţinta, rănindu-l pe muzician în creştetul capului.
“E în regulă, din fericire nu a fost decât o tăietură superficială, care a necesitat câteva copci, dar nu e nimic grav, care să-l deranjeze la orice altceva”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulian Vrabete, basistul Holograf.
“Am fost invitaţi în emisiunea «Dănutz SRL», lucru normal, că doar colegul nostru o prezintă. Şi la un moment dat, într-un număr demonstrativ de arte marţiale, am fost invitaţi ca participanţi, neştiind ce vor face oamenii. Eram convinşi că e vorba de o glumă, de o joacă, nu am crezut că nişte profesionişti folosesc oameni din public (…). Ei şi-au facut treaba, dar nu foarte bine”, a concluzionat Vrabete.
“Una peste alta, el nici nu a sesizat că a fost tăiat. A fost un accident nefericit”, a concluzionat el.
Dediu a fost dus, chiar în timpul emisiunii, la cabinetul medical al TVR, de unde a fost trimis apoi la spital. După o radiografie, rana acestuia a fost cusută.
Între timp, Bittman a rămas în platoul de filmare, unde a reuşit să termine emisiunea.
Sursa: Realitatea.net
Citiți principiile noastre de moderare aici!