Potrivit unui purtător de cuvânt al procuraturii, actorul l-a lovit pe paparazzo şi i-a stricat aparatul de fotografiat, în octombrie 2009. Incidentul a fost filmat şi difuzat pe site-ul TMZ.com. Pedeapsa maximă pentru acest gen de delict este de 18 luni de închisoare. Actorul în vârstă de 49 de ani se va prezenta în faţa instanţei pe 22 martie.
Sean Penn, care a câştigat două premii Oscar pentru rolurile din peliculele “Mysti River” şi “Milk”, nu este la primul incident de acest tip, de mai multe ori acesta arătându-şi dispreţul faţă de paparazzi.
În 1987 a fost condamnat la 60 de zile de închisoare pentru că a lovit un ajutor de platou care şi-a permis să-l fotografieze. Penn a fost de asemenea sub supraveghere pentru că ar fi lovit un cântăreţ, la un club de noapte, deoarece a crezut că acesta ar fi sărutat-o pe Madonna, soţia sa la acel moment. În 1985 Penn a primit o sentinţă de închisoare cu suspendare după ce a pledat nevinovat la acuzaţiile potrivit cărora ar fi atacat doi jurnalişti britanici care au încercat să o fotografieze pe Madonna în faţa unui hotel.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!