„Îmi făcusem rost de acte false. Acum vedeţi latura mea întunecată?!”, a glumit Shakira, precizând că anul următor, când a împlinit vârsta legală, a dat examen şi a obţinut licenţa. Dar nici acum nu a uitat că primul automobil pe care şi l-a permis a fost o Omega, produsă în 1976. „Puţin obosită. Era jenant, trebuia să îmi chem mereu vecinii să împingă maşina ca să pornească. Dar o cumpărasem din primii bani câştigaţi ca interpretă”, îşi aminteşte Shakira.
Acum are două Mercedes, pe care le conduce chiar ea când se află în Miami sau Bahamas. În altă parte, Shakira lasă pe altcineva la volan. Nu are încredere că s-ar putea descurca în oraşe cu o circulaţie precum cea din New York. Şi nici nu are de ce să rişte. Deşi acum are carnet de conducere perfect legal.
Sursa: vdtonline.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!