Una dintre cele mai importante companii germane furnizoare de tehnică agricolă şi-a deschis, în acest sfârşit de săptămână, porţile filialei aflate la 20 de kilometri de Timişoara. Două zile pline pentru actualii şi potenţialii cumpărători ai maşinilor şi utilajelor agricole hi-tech, dar şi pentru copiii care s-au întrecut în curse de tractoare miniaturale.
Dosar penal pentru furt calificat. Asta a primit o tânără de 20 de ani din Orțișoara după ce a fost prinsă că a furat mai multe articole de îmbrăcăminte dintr-un magazin din Timișoara.
Nu numai bărbații circulă cu mașina fără a avea carnet. O demonstrează o tânără de 27 de ani din Orțișoara care a fost prinsă la volan deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie.
Două timişorence au rămas fără telefoane după ce şi-au făcut cumpărăturile în Piaţa Bălcescu din Timişoara. Mobilele au fost găsite în buzunarul lui I. Nicolae din Orţişoara, suspect oprit de poliţişti în aceeaşi locaţie.
Doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă, fiind suspectați că au furat dintr-o frizerie din Orțișoara, județul Timiș, bunuri în valoare de 2400 de lei.
O întreagă plantaţie de canabis a fost descoperită de poliţiştii din Timiş în apropierea localităţii Orţişoara. După mai multe ore de filaj, oamenii legii au reuşit să prindă doi tineri din localitatea Corneşti care îngrijeau şi recoltau plantele pentru a le vinde apoi amatorilor de droguri uşoare.
Două zile de petrecere pentru locuitorii din Orţişoara şi goştii lor. Sâmbătă şi duminică aceştia vor petrece la tradiţionala Rugă a localităţii. Evenimentul din cest an cuprinde pe lângă tradiţonala slujbă de la biserică, un minimaraton pentru copii, spectacole în aer liber şi demonstraţii ale echipei de pompieri.
Două autovehicule Ford, care se îndreptau dinspre Arad spre Timişoara, au ajuns în şanţ în condiţii încă neclare. Şoferii au pierdut inexplicabil controlul asupra autoturismelor, în momentul în care unul dintre ei se afla în depăşirea celuilalt. Ambele maşini au ajuns în câmp, după ce au lovit un copac de pe marginea şoselei. Ambulanţele au transportat la Timişoara cinci persoane rănite.
Pentru piure-ul de cartofi se folosesc: 1 kg cartofi, 1,5 - 2 dl lapte, 1 ou, 1 lingura unt, patrunjel tocat, 2 dl masline verzi taiate marunt, 3 catei de usturoi rasi, sare, piper.
Amestecul de carne tocata: 600 gr carne tocata, 2 morcovi, 1 ceapa, 0,5 lingura cimbru, 500 g rosii taiate, la cutie, 2 linguri pasta de rosii, sare, piper.
Gratinare: 300 gr brinza de capra
Consiliul Județean Timiș (CJT) a demarat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre care vizează aprobarea noii structuri organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003.
ADVERTORIAL. În 1997, Municipiul Timișoara a fost printre primele orașe cu acces la telefonie mobilă din țară, oferit de ceea ce era atunci MobilRom. Inovația a rămas o constantă, astfel că timișorenii au fost printre primii care care s-au putut bucura de tehnologia 5G prin serviciile Orange. Și începând de anul acesta beneficiază de acoperire 5G/5G+ integral în oraș și în câteva dintre localitățile din împrejurimi.
Inițiativa „Dăruiește Bucuria Crăciunului", organizată de Atu Advertising, a oferit în 2025 aproape 80 de cadouri copiilor din medii vulnerabile din Banat. Campania s-a desfășurat cu sprijinul mediului de afaceri din zona Timișoarei, în parteneriat cu Asociația Casa Buna Mică și Asociația Bardeau.
ADVERTORIAL. Sănătatea este cel mai important cadou pe care ți-l poți oferi, așa că bifează la final de an sau cel mai târziu la începutului noului an analizele medicale pe care nu ai apucat să le faci. MedLife vine cu o promoție specială de 20% reducere la toate analizele medicale, valabilă la nivel național, în anumite perioade din decembrie 2025 și ianuarie 2026. Află când și cum poți profita de reduceri.
Primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, va depune joi jurământul de credință față de România, ultimul pas necesar pentru dobândirea cetățeniei române. Ceremonia este programată la ora 14, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, alături de alți 23 de solicitanți. UPDATE. Dominic Fritz și-a depus jurământul
3
Comuna Giroc încheie anul cu vești importante pentru locuitori. Primarul Dan Vîrtosu a anunțat obținerea unei finanțări consistente pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere, printr-un parteneriat cu Consiliul Județean Timiș. Proiectul vizează creșterea conectivității rutiere cu DJ 595 și va fi implementat începând cu anul 2026.
1
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Piața 700 din Timișoara s-a transformat într-un adevărat punct de atracție pentru cei aflați în căutarea bradului perfect. Comercianții au scos la vânzare brazi naturali de diferite dimensiuni și specii, iar prețurile variază între 50 și 300 de lei, în funcție de înălțime și aspect.
1