tion.ro Web analytics

„Ardeiul iute este singurul dintre alimente care ne mușcă și ne doare”. Persoana care nu dorește să suporte arsuri din cauza ardeilor, poate să evite mâncărurile prea iuți sau se poate obișnui să-i placă - mai bine spus - să găsească plăcere în arsura de pe limbă, atunci când consumă ardei iuți. Și nu degeaba vine provocarea! Odată cu această nouă stare dobândită, creierul crește, lărgindu-și spectrul perceptibil, reprogramarea aceasta dând șansa cu mai multă ușurință formării de noi deprinderi conștiente, aducătoare de bine! „Creierul este mai maleabil decât ne-am imaginat, iar măiestria de a-l cunoaște este de educat!”
Amatorii de fashion din Timișoara sunt invitați să se bucure de o zi specială dedicată modei. Este vorba despre un eveniment din care nu lipsesc prezentările de modă, întâlnirile cu bloggeri din domeniu, o tombolă cu premii și concerte. Mai mult, cei prezenți vor avea ocazia să afle cele mai noi tendințe în modă, dar și să dea o mână de ajutor pentru reabilitarea Spitalului „Victor Babeș”.
Când spui „nutriționist” sau „specialist în dietă sau nutriție”, e ca și când ai spune: „cineva care poate să-mi scrie un program alimentar, pentru a slăbi sau pentru a arăta mai bine.” Din păcate așa este văzut un astfel de specialist. Sunt și persoane care se gândesc cum să-și îmbunătățească stilul de viață, cum să-și păstreze sănătatea și vitalitatea în timp, iar pentru aceste deziderate se îndreaptă și către un nutriționist.
Dacă dorința de a slăbi ar presupune urmarea unei diete, cu anumite alimente scrise pe o foaie, doar aceasta de urmat, ce simplu ar fi! Am lua una dintre miile de diete care s-au scris în timp, am respecta valorile ei nutriționale și, gata! Am ajunge la forma dorită! Am avea kilogramele optime și ce minunat ar fi, nu-i așa? Sau, și mai simplu: am lua o pastilă magică de slăbit și cu toții am avea ”90/60/90”!

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2024, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, filme, evenimente din cadrul Cozzmonautica și spctacole.

Capitală Culturală

Festival-concurs dedicat regretatului Luca Novac, cel mai mare taragotist al Banatului
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara inițiază, în acest an, Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”. Prima ediție se va desfășura în perioada 23 septembrie-10 octombrie.

Cinema

Există sau nu liberul arbitru? Puneți cap la cap piesele de puzzle din filmul „Unde merg elefanții?” pentru a afla
Filmul „Unde merg elefanții”, regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru, va putea fi văzut în cinematografele din România începând de vineri, 20 septembrie. Cinema Victoria a pregătit o proiecție a filmului și pentru publicul din Timișoara.

România

Peste 70 de copii din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce au mâncat la școală
Numărul copiilor din judeţul Mehedinţi care au ajuns, joi, la spital, cu toxiinfecţie alimentară, toţi după ce au consumat paste la şcoală, este în continuă creştere, scrie AGERPRES.

Cinema

Vino să îi vezi pe Brad Pitt și Edward Norton, din nou pe marele ecran, la Cinema Timiș
Seria Timeless Timiș, de la Cinema Timiș, readuce încă un film internațional care a trecut proba timpului. În toamna anului 1999, a avut loc premiera filmului Fight Club în cinematografele americane. 25 de ani mai târziu acesta poate fi vizionat la cinema de publicul din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Experimente, jocuri și alte activități practice pentru elevi la Târgul de științe Științescu, organizat la Muzeul Apei din Timișoara
Activitățile din cadrul programului Științescu Timișoara continuă cu un târg de științe. Pasionații de științe și tehnologie sunt invitați la o zi plină de experimente, jocuri și alte activități practice.

Eveniment

Aproape 600 de tone de îngrășământ chimic, depozitat direct pe sol de o firmă din Timiș
Polițiștii Secției 6 Rurale Găvojdia au efectuat, miercuri, un control privind produsele pentru protecția plantelor și a îngrășămintelor chimice la o societate comercială situată în localitatea Oloșag, județul Timiș.

Ştiri din Timiș

La Timișoara se toarnă un serial. Traficul, închis trei nopți din cauza filmărilor
În nopțile de joi spre vineri, vineri spre sâmbătă și sâmbătă spre duminică, pe străzile din Timișoara se vor filma secvențe pentru un episod al unei mini-serii TV. Astfel, reprezentanții primăriei anunță că pentru câteva ore în fiecare dintre cele trei nopți, traficul va fi închis pe anumite străzi. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici