Polițiștii locali de la Serviciul Ordine și Siguranță Publică au continuat în aceste zile acțiunile pentru depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii, sancționând mai multe persoane. Printre acestea, o femeie în vârstă de 63 de ani care se prefăcea că nu poate merge, pentru a stârni mila trecătorilor.
Cine s-ar fi gândit că la nici 15 kilometri de Timișoara, în satul Unip din comuna Sacoșu Turcesc, se află un sit arheologic cu o poveste extraordinară, „de roman”, cuprinzând trei civilizații care au locuit aici între prima epocă a fierului și perioada migrațiilor? Descoperirile de la „Dealul Cetățuica” oferă o imagine fascinantă a vieții antice din această regiune, totul fiind scos la iveală treptat printr-o colaborare între arheologi ai Universității de Vest din Timișoara și Academia Română – Filiala Timișoara, proiectul reprezentând totodată și practica arheologică de specialitate a studenților de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul UVT.
În acest interviu, discutăm cu dr. Bianca Matis, medic primar alergolog, despre provocările celor mai frecvente alergii atât în rândul copiilor, cât și al adulților. De la alergiile la polen și acarieni, până la cele alimentare severe la ouă, lapte și arahide, dr. Matis ne oferă o înțelegere detaliată a cauzelor, diagnosticării și tratamentelor disponibile pentru aceste afecțiuni.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, spectacole și proiecții.
Capitală Culturală
Pentru a comemora eroii Revoluției, Anda Drăgan, în colaborare cu Memorialul Revoluției din Timișoara, vă invită la instalația performativă „Copiii noștri vor fi liberi”.
Ştiri din Timiș
Upgrade Education pune la dispoziția a 500 de elevi din România un test gratuit pentru cei care doresc să se înscrie la o universitate de top din străinătate.
Ştiri din Timiș
În cadrul proiectului „Out of the Box”, deținuții din Penitenciarul Timișoara au avut oportunitatea de a fi artiști vizuali. Creațiile lor vor putea fi văzute în cadrul unei expoziții la Comenduirea Garnizoanei.
România
Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de metodologie pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării școlare în învățământul preuniversitar. Printre măsuri se află rotirea elevilor în bănci cel puțin o dată pe modul și evitarea așezării elevilor din grupuri vulnerabile în ultimele două bănci.
Eveniment
O persoană care s-a dat drept consilier al ministrului Afacerilor Interne a pretins mai multor persoane bani pentru a le angaja în structuri din Poliția Frontieră și din unitățile de situații de urgență. Miercuri, procurorii anticorupție au organizat o percheziție la domiciliul său.
Ştiri din Timiș
Licitația pentru Centura Timișoara Vest – contract de aproximativ 1,5 miliarde de euro – a fost contestată după ce a fost anunțată câștigătoare firma turcă NUROL INSAAT VE TICARET AS. A fost dată o decizie definitivă în acest dosar, iar, conform acesteia, contractul rămâne la același antreprenor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de refacere a Pasarelei Îndrăgostiților. Cea veche va fi demolată, iar în locul ei va fi ridicat un „pod pietonal și velo modern, mai larg”. Va plăti peste 1,8 milioane de euro, TVA inclus.
9