tion.ro Web analytics

De 30 de milioane de lei are nevoie Colterm ca să încălzească 56.000 de locuințe, școlile și spitalele din oraș în luna noiembrie, a anunțat zilele trecute primarul Dominic Fritz, care spunea că se va tăia la sânge din bugetul Primăriei Timișoara. S-au găsit doar puțin peste 15 milioane de lei, deci jumătate din sumă. O veste bună însă: Colterm prelungește contractul de gaz cu încă o săptămână.
Primăria Timișoara vrea bani de la bugetul de stat pentru cel mai mare proiect de infrastructură al orașului. Este vorba despre Pasajul Solventul, care va lega Calea Bogdăneștilor de strada Gării. Proiectul va fi depus pe Programul „Anghel Saligny”, de unde PMT vrea 25,6 milioane de euro din totalul de 26,7 milioane de euro. Șantierul ar fi trebuit să înceapă în această vară și costă mult mai mult decât valoarea la care s-a semnat contractul.
Dezbatere publică la Primăria Timișoara, săptămâna viitoare. Se discută proiectul de hotărâre privind aprobarea procedurilor și criteriilor de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducători ai instituțiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local din subordinea consiliului local. Reprezentanții PMT spun că procedurile nu există decât pentru câteva instituții.
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” ar putea deveni prima „școală smart” a Timișoarei. Sau mai degrabă „școală verde”. Primăria Timișoara vrea să obțină 14 milioane de lei din Fondul de Mediu pentru reabilitarea clădirilor de pe str. Coriolan Brediceanu. Proiectul este aprobat încă din vara lui 2019 în consiliul local, dar va fi actualizat.
Fostul Colegiu Tehnic „Ion Mincu”, unde au fost mutate clasele de gimnaziu de la Liceul Lenau, va sta 18 luni în șantier. Primăria Timișoara caută constructor pentru reabilitarea clădirii de pe str. Gheorghe Lazăr. Lucrările sunt estimate la 9,3 milioane de lei, adică aproximativ 2 milioane de euro.
Reabilitarea termică a blocurilor, atât de lăudată de fosta administrație, a rămas în urmă la Timișoara. Din cele 68 de blocuri incluse în programul pe fonduri europene au intrat în șantier numai șapte. Și doar trei au fost finalizate. Mai este un an și puțin până la termenul limită.
Primarul Timișoarei anunță că funcționarii primăriei lucrează la foc continuu în aceste zile pentru a „tăia la sânge din alte cheltuieli pentru a mai suplimenta sumele de bani pentru Colterm”. E nevoie, conform estimărilor, de cel puțin 30 de milioane de lei pentru luna noiembrie. Dominic Fritz a ținut să-i mulțumească șefului CJ Timiș pentru ajutorul de 1,2 milioane de lei și a participat la o întâlnire cu premierul Florin Cîțu.

Ştiri din Timiș

FOTO. Lucrările la calea ferată Lugoj - Timișoara Est, la peste 10% grad de realizare. Grindeanu în vizită pe șantier
Sorin Grindeanu, alături de noul primar al Lugojului, Călin Dobra și alți aleși locali au fost sâmbătă în vizită pe șantierul căii ferate Lugoj - Timișoara Est, parte din proiectul de modernizare feroviară Arad-Caransebeș.

Ştiri din Timiș

FOTO. Călin Dobra, învestit primar al Lugojului. Au depus jurământul și consilierii locali
Sâmbătă, 19 octombrie, Călin Dobra a fost învestit oficial primar al municipiului Lugoj, în urma alegerilor din vară și după ce orașul a fost mult timp fără primar. Odată cu el au depus jurământul și noii membri al consiliului local.

Ştiri din Timiș

FOTO. Tramvaiele 4 și 8 au revenit pe traseul clasic, pe Bd. Stan Vidrighin
Lucrările de modernizare a Bulevardului Stan Vidrighin, începute în 2022, au fost finalizate, ocazie cu care, de sâmbătă, 19 octombrie, a fost reluată și circulația tramvaielor 4 și 8. 1

Eveniment

Un șofer băut a dat cu mașina peste un copil la Sânnicolau Mare și a fugit de la locul accidentului
Polițiștii au prins un bărbat care vineri dimineața a lovit cu mașina un copil de 17 ani în timp ce dădea cu spatele într-o parcare. Mai mult decât atât, era băut și fugit de la locul accidentului.

Ştiri din Timiș

Sorin Grindeanu, pe șantierul bucății lipsă a autostrăzii A1: „Se lucrează în forță”
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă, 19 octombrie, pe șantierul segmentului de autostradă Margina – Holdea. 8

România

Încă o dronă a pătruns pe teritoriul României sâmbătă dimineața
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că sâmbătă, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 de kilometri est de localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, scre AGERPRES.

Ştiri din Timiș

Trei școli din Timișoara își vor transforma spațiile verzi cu ajutorul elevilor
Fundația Comunitară Timișoara implementează prima ediție a programului „Grădina Comunității”. Trei școli din Timișoara vor primi finanțare pentru a își transforma spațiile verzi în grădini comunitare și educaționale.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 19 octombrie
Sâmbătă, 19 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici