Primăria Timișoara organizează anul acesta, timp de o lună și jumătate, un târg de Crăciun. Va avea loc în Piața Victoriei și în Piața Libertății și pe două străzi din zonă, dar și în parcarea de la Modex și va cuprinde un târg de distracții și patinoar. Comercianții trebuie să se grăbească și să plătească taxele înainte de a începe târgul.
Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, susține că cei care locuiesc la bloc reciclează la un nivel extrem de scăzut. Colectează selectiv chiar mai puțin de jumătate decât cei care locuiesc la case. El nu explică felul în care a ajuns la acest calcul, dar spune că organizează ședințe de lucru la CJ Timiș, pentru soluții.
Timișorenii racordați la sistemul centralizat de termoficare au stau fără căldură și apă caldă trei zile, după ce Colterm a rămas fără gaz. Bani pentru căldură și apă caldă nu există, mai ales în condițiile creșterii prețului la gaz, iar datoriile istorice ale Colterm și intrarea în insolvență au împins societatea direct în prăpastie, pentru că furnizorii nu mai au încredere în compania de termoficare. Primăria a cerut o sumă uriașă de la guvern.
Comisia de Circulație a Primăriei Timișoara ia decizii, dar nu le transmite mai departe. Mai mulți șoferi s-au trezit cu amenzi după ce și-au parcat mașinile acolo unde le lăsau de-o viață. Oamenii spun că semnele de circulație au fost puse peste noapte, iar tot peste noapte s-ar fi dat și sancțiunile.
Cinema
Seria F-SIDES Premiers revine la Cinema Victoria din Timișoara cu un double bill „There’s a Glitch in the Screen”. Vor fi văzute în premieră filmele „Eat the Night” și „I Saw the TV Glow”.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, alături de noul primar al Lugojului, Călin Dobra și alți aleși locali au fost sâmbătă în vizită pe șantierul căii ferate Lugoj - Timișoara Est, parte din proiectul de modernizare feroviară Arad-Caransebeș.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 19 octombrie, Călin Dobra a fost învestit oficial primar al municipiului Lugoj, în urma alegerilor din vară și după ce orașul a fost mult timp fără primar. Odată cu el au depus jurământul și noii membri al consiliului local.
Ştiri din Timiș
Lucrările de modernizare a Bulevardului Stan Vidrighin, începute în 2022, au fost finalizate, ocazie cu care, de sâmbătă, 19 octombrie, a fost reluată și circulația tramvaielor 4 și 8.
1
Eveniment
Polițiștii au prins un bărbat care vineri dimineața a lovit cu mașina un copil de 17 ani în timp ce dădea cu spatele într-o parcare. Mai mult decât atât, era băut și fugit de la locul accidentului.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a aflat sâmbătă, 19 octombrie, pe șantierul segmentului de autostradă Margina – Holdea.
8
România
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că sâmbătă, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 de kilometri est de localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea, scre AGERPRES.
Ştiri din Timiș
Fundația Comunitară Timișoara implementează prima ediție a programului „Grădina Comunității”. Trei școli din Timișoara vor primi finanțare pentru a își transforma spațiile verzi în grădini comunitare și educaționale.