Ştiri din Timiș
Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat pentru Tion care ar fi cele mai importante investiții din Timișoara plănuite de primărie – și nu numai – pentru anul 2025. Majoritatea proiectelor sunt deja cunoscute, având documentații aprobate și rămânând doar să fie date în execuție. Mai sunt, totuși, și câteva alte proiecte pentru care se lucrează la documentații în acest an.
8
Ştiri din Timiș
Marți, 14 ianuarie, Primăria Timișoara a organizat o dezbatere publică pe tema planului urbanistic zonal privind extinderea clinicii OncoHelp. Aceasta a fost cerută de Asociația Salvați Patrimoniul Timișoara, condusă de consilierul AUR Ilie Sîrbu. Reprezentanții clinicii și ai proiectantului l-au acuzat că, astfel, a întârziat construcția cu două luni.
5
Mapamond
Utilizatorii TikTok din SUA se îndreaptă către aplicația chineză RedNote, pe fondul amenințării iminente a unei posibile interdicții, potrivit BBC.
Capitală Culturală
În 15 ianuarie, Consiliul Județean Timiș sărbătorește „Ziua Culturii Naționale” printr-o serie de evenimente și expoziții organizate de către instituțiile culturale aflate în subordinea instituției. Activitățile îl omagiază pe poetul național Mihai Eminescu, la 175 de ani de la nașterea sa.
Azi în Timișoara
Miercuri, 15 ianuarie, aveți acces gratuit la muzee, tururi ghidate și maraton de poezie de Ziua Culturii Naționale.
Ştiri din Timiș
Anul 2024 marchează un progres extraordinar pentru service-ul auto PaulTrans din Timișoara, confirmându-i poziția de lider în industria auto locală. Cu o echipă de profesioniști dedicați și echipamente de ultimă generație, PaulTrans oferă servicii complete de întreținere și reparații auto, precum și inspecții tehnice periodice (ITP).
Mapamond
Nikolai Patrușev, consilierul lui Vladimir Putin, a declarat într-un interviu că „România este printre statele care susțin stabilitatea în Europa și o poziție echilibrată față de Rusia”, iar „Moldova va deveni fie parte a altui stat, fie va dispărea” din cauza politicii antirusești de la Chișinău, potrivit HotNews.ro.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului are o veste grozavă pentru vizitatorii pasionați de istoria familiilor nobiliare din Banat.
Ştiri din Timiș
Sub motto-ul SĂNĂTOS ÎȚI STĂ MAI BINE!, Equilibrum Fest, cel mai complex târg-festival de stil de viață sănătos, medicină integrativă, terapii complementare și alternative din țară, a traversat 6 dintre orașele României, iar la mijlocul lunii ianuarie vine pentru prima dată la Timișoara.
Eveniment
În noaptea de 13 Ianuarie, un tânăr a fost reținut pentru că a furat de pe bulevardul Take Ionescu trei biciclete dintr-un spațiu de depozitare. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și au reușit sa recupereze întreg prejudiciul. Ancheta continuă.
Ştiri din Timiș
Ceaiul e un adevărat calmant și agent de destresare, poate unul dintre cele mai nemaipomenite și rapide metode de a te simți mai bine. Îl consumăm atunci când suntem răciți sau atunci când dorim să dormim mai bine. Dar și atunci când vrem să ne delectăm cu ceva bun, aromat. E grozav cât de multe sortimente de ceai există și de aceea putem spune cu convingere că există ceva pentru fiecare. Ceaiul bio, însă, e un lucru aparte, ce nu trebuie trecut cu vederea.
Ştiri din Timiș
Deseori, primele luni din an sunt pline de agitație, deadline-uri strânse și eforturi de a pune lucrurile în ordine după aglomerația de la finalul anului precedent. Dacă acest scenariu îți sună familiar, soluția poate fi mai simplă decât crezi: implementarea unui sistem ERP chiar la începutul anului.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest și Primăria Timișoara realizează, și pentru anul trecut, „Barometrul Calității Vieții în Timișoara”. Cei interesați mai pot completa chestionarul până pe 20 ianuarie.
Eveniment
Luni, în jurul prânzului, polițiștii au fost alertați de către o femeie, care se afla pe strada Lascăr Catargiu din Timișoara, că a fost jefuită de doi indivizi, care i-au sustras un telefon mobil. Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara, cu sprijinul polițiștilor orașului Buziaș, au reușit identificarea și prinderea celor doi și i-au reținut pentru 24 ore.
Ştiri din Timiș
Contractul Primăriei Timișoara pentru salubrizare cu cei de la Brantner expiră în luna martie. A avut o licitație pentru gestionarea acestor servicii în următorii opt ani, au fost depuse două oferte, una inclusiv de la actualul operator, însă ambele au fost „inadmisibile”. Astfel, în viitorul apropiat, municipalitatea se va ocupa „în regie proprie” de curățenia stradală. Mai exact, prin SDM.
3
Cinema
Actorul britanic Jude Law îl va interpreta pe președintele rus Vladimir Putin în următorul film al regizorului Olivier Assayas, „The Wizard of the Kremlin”, un thriller politic care se inspiră din romanul „Le Mage du Kremlin” (Magul de la Kremlin), publicat în 2022 de scriitorul Giuliano da Empoli, scrie Agerpres.
Ştiri din Timiș
Administraţia Bazinală de Apă Banat continuă și în 2025 să realizeze lucrări pe râurile din județele Timiș și Caraș-Severin pentru a proteja comunitățile împotriva inundațiilor.
Anunturi de pe Jobson.ro pentru judetul Timis
Ştiri din Timiș
Cod galben de ceață emis de Administrația Națională de Meteorologie in județul Timiș si județul Caraș-Severin. Vizibilitate redusă pentru conducătorii auto. Autoritătile recomandă adaptarea vitezei la condițiile de trafic si vigilență la volan pentru a evita accidentele.
Eveniment
Luni seară, un tânăr șofer în vârstă de 22 de ani a fost rănit în urma unui accident. Acesta conducea pe o stradă din Comloșu Mare, iar la intersecția cu DN 59 C a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
Eveniment
Mare atenție la mesajele primite de la diverse persoane care pretind a fi prieteni, membrii ai familiei sau chiar de la unele instituții! Acestea conțin un cod pe care vi-l cer să-l furnizați, iar astfel pot prelua controlul asupra contului dvs. de WhatsApp. IPJ Timiș recomandă să verificați întotdeauna expeditorii, chiar dacă par cunoscuți.
2
Eveniment
În urma unui accident produs luni seara în Calea Buziaşului, un bărbat a ajuns la spital. Accidentul a fost provocat de către o femeie de 33 de ani care a proiectat maşina bărbatului într-o alta, condusă de o femeie de 50 de ani. Femeia de 33 de ani s-a ales cu dosar penal.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara demarează programul „Teatru pentru toți”. Este vorba despre o inițiativă menită să aducă toți copiii în sala de spectacole.
Ştiri din Timiș
În decembrie, spitalele din Timiș au fost verificate din echipe formate din angajați ai prefecturii, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului Județean în Construcții. Au fost găsite mai multe nereguli, iar administratorii unităților sanitare au fost puși să le repare.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să modifice regulamentul prin care se constituie „dreptul de superficie cu titlu oneros asupra terenurilor aflate în domeniul privat al Municipiului Timișoara”. Proiectul de hotărâre va fi dezbătut public miercuri, 22 ianuarie.
3
Sănătate
Medicii Spitalului CFR Timișoara ne informează despre ecocardiografie, cea mai utilizată metodă de evaluare a sănătății inimii. Pacienții pot beneficia gratuit de această investigație, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.
Ştiri din Timiș
Undă verde pentru demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu” din Timișoara după ce contestația unei firme participante la licitație a fost respinsă.
5
Ştiri din Timiș
SPAPP TimPark, serviciul din subordinea Primăriei Timișoara care se ocupă de gestionarea parcărilor din oraș, a lansat o licitație pentru desemnarea unei firme care să realizeze și administreze pentru doi ani o aplicație de plată a parcării. Este vorba despre plata în avans prin voucher, taxare prin SMS la nivel de oră și plata prin card bancar.
4
Eveniment
În urma unui control în Piața Domășneanu din Timișoara, polițiștii un oprit și verificat în trafic un bărbat de 30 ani pe care l-au testat cu aparatul etilotest. În urma testării, a rezultat ca bărbatul era băut. Acestuia i-a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
1
Ştiri din Timiș
Paula Romocean, userista aleasă primul viceprimar femeie al Timișoarei, și-a preluat de luni atribuțiile. Primarul Dominic Fritz i-a dat acesteia responsabilități care privesc urbanismul și informarea și consultarea publicului. Fritz spune că vrea ca această să îmbunătățească relațiile cu cetățenii și mediul de afaceri.
9
Eveniment
În data de 10 ianuarie, polițiștii Secției 6 Găvojdia au identificat și prins un bărbat de 35 ani care a tăiat ilegal 200 de salcâmi. În urma controalelor, polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de tăiere fără drept și furt de arbori. Aceștia continuă cercetările în acest caz.
1
Ştiri din Timiș
Vrei să faci o schimbare în viața ta în 2025? Ei bine, când vine vorba de grija pentru cel mai prețios accesoriu, zâmbetul tău, micile detalii pot face o diferență majoră.
Ştiri din Timiș
Bazinul didactic de înot din Jimbolia construit de Consiliul Județean Timiș zace în continuare nefolosit deși a fost inaugurat în 3 iunie 2024. Motivul este că, din cauza crizei economice, Primăria Jimbolia nu poate plăti lunar facturi în valoare de 50-60.000 de lei necesare funcționării bazinului.
9
Ştiri din Timiș
Universitatea Politehnica Timișoara reia și în acest an cursurile gratuite de pregătire la matematică pentru elevii de liceu care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat și pentru admiterea la facultate.
Sănătate
Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara este unul dintre cele mai importante instituții oncologice din țară. Aproape 10.000 de pacienți din vestul țării care suferă de cancer au beneficiat de tratamente gratuite la OncoHelp anul trecut.
Ştiri din Timiș
Primăria Remetea Mare a demarat, luni, o campanie de microcipare și vaccinare a patrupezilor din localitate și satul aparținător Ianova.
1
Eveniment
Incident tragic, produs luni, în prima parte a zilei, la Timișoara. Unui șofer i s-a făcut rău în timp ce se afla în mașină. Echipajul medical sosit la fața locului nu l-a mai putut salva.
22
Eveniment
Luni dimineața s-a produs un accident pe Autostrada A1, între Timișoara-Lugoj, fiind implicate 3 autovehicule. DRDP a anunțat restricții de trafic până la ora 12.
Eveniment
Un incendiu a avut loc luni dimineața pe strada Martir Marius Nemțoc, în zona Ciarda Roșie. Mai multe persoane au fost evacuate. Pompierii au intervenit de urgență.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș plătește pentru furnizarea produselor incluse în programul de distribuție gratuită în școli. Este vorba despre lapte, mere și biscuiți. În perioada octombrie-decembrie 2024, instituția a achitat facturi în valoare de 5,9 milioane de lei.
Eveniment
Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe Calea Timișoarei din Giroc, a intrat în coliziune față-spate cu o altă mașină, condusă de un bărbat de 39 de ani. În urma impactului, doi copii, aflați în al doilea autoturism, au fost transportați la spital pentru verificări.
Sănătate
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat, în timpul unei conferințe de presă din această săptămână, că este necesară o reformă a rezidențiatului.
Ştiri din Timiș
În perioada 18-25 ianuarie, în Timiș se va desfășura Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor având ca temă călăuzitoare: „Crezi tu aceasta?” (In 11,26), care pornește de la dialogul dintre Isus și Marta, atunci când Isus a vizitat casa Martei și a Mariei din Betania, după moartea fratelui lor Lazăr, așa cum este relatat de Evanghelistul Ioan.
2
Eveniment
Un bărbat a ajuns la spital vineri, după ce a fost accidentat pe trecerea de pietoni.
Ştiri din Timiș
Berăria 700, din piața cu același nume, a fost închisă din nou din cauza sancțiunilor repetate pentru deranjarea ordinii și liniștii publice. Patronul acesteia, omul de afaceri Dan Dinu, dă vina pe primarul Dominic Fritz.
35
Agenda
După ce cele două branduri cu tradiție din partea de vest a țării s-au unit, vă prezentăm punctele de distribuție de unde puteți cumpăra noul format Agenda PubliTim.
Urmareste-ne pe: