tion.ro Web analytics

Un studiu „făcut de un băiat deștept de pe aeroport” a scos în evidență faptul că nu sunt mai multe zboruri la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara pentru că nu avem „festivaluri deosebite” și nici mulți bănățeni care merg la lucru în altă parte, spre deosebire de Cluj. Explicațiile vin de la Dorel Grădinaru, directorul aeroportului.
Primul tramvai nou al Timișoarei a plimbat pentru prima dată călători, marți seară. Mijlocul de transport pe șine de peste 2 milioane de euro a fost inaugurat la Muzeul de Transport „Corneliu Miklosi”, după care a fost scos pe linia 2. În el au urcat primarul Timișoarei și viceprimarul Lațcău, dar și reprezentanții Bozankaya și angajați ai primăriei. A oprit în stații și a luat și călători. Va intra de sâmbătă în trafic.
La aproape o lună de când primarul Dominic Fritz a anunțat că s-a emis autorizația de construire și începe organizarea de șantier pentru Pasajul Solventul, municipalitatea a reușit și predarea amplasamentului. În sfârșit pot începe lucrările la cea mai așteptată lucrare de infrastructură din oraș.
Al doilea tramvai produs de Bozankaya pentru Timișoara ajunge în oraș în noaptea de luni spre marți. Urmează să fie recepționat și apoi poate fi scos pe traseu. Primăria Timișoara a ținut ascunsă sosirea lui în oraș și vrea să-l prezinte odată cu inaugurarea primului mijloc de transport pe șine, care are loc marți. Tot marți seară iese pe traseu primul tramvai, ajuns în iunie la Timișoara.
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara face apel la timișoreni, să facă „un mic act de bunătate”, care „face ca ziua de mâine să conteze”. Atenția lor se îndreaptă în această perioadă asupra migranților din Timișoara și asupra Grupului LOGS, care promovează integrarea acestora.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 18 octombrie
Vineri, 18 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 octombrie 2024, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe concerte, spectacole de teatru, conferințe și petreceri.

România

UPDATE. Mesaj RO-ALERT pentru constănțeni. Sunt avertizați că pot cădea obiecte din spațiul aerian
Locuitorii judeţului Constanţa au fost avertizaţi, joi seară, printr-un mesaj RO-ALERT că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi li se recomandă să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă, scrie AGERPRES. UPDATE. O dronă care a venit peste Marea Neagră, a intrat în spațiul aerian al României.

Cinema

Cele mai premiate filme din acest an ajung pe ecranele din oraș la Les Films de Cannes à Timișoara
Les Films de Cannes à Timișoara revine cu 16 filme prezentate și premiate la marile festivaluri internaționale. Filmul „Emilia Pérez” va deschide ediția din acest an.

Sănătate

Elevii, studenții și toți angajații la stat sau privat ar putea primi două zile libere pentru investigații medicale
Conform unui proiect adoptat de Senatul României, elevii, studenții și toți angajații de la stat și de la privat ar urma să beneficieze de două zile într-un an calendaristic pentru teste de screening.

Ştiri din Timiș

Cum să-ți găsești jobul de vis? Caută în lista de joburi disponibile la PENNY și găsește-ți locul într-o echipă de succes!
Găsirea jobului de vis este un obiectiv ce poate părea greu de atins. Procesul de căutare este adesea copleșitor, cu oportunități multiple, cerințe foarte mari și o concurență acerbă pe piața muncii. Totuși, atât timp cât îți cunoști bine abilitățile și aspirațiile, îți poți găsi jobul care să îți ofere împlinirea profesională la care visezi.

Ştiri din Timiș

Liviu Cocean a scăpat de dosarul deschis după ce a reținut mașina Piețe SA până primește salariile restante
Liviu Cocean fusese demis din funcția de director general al PIEȚE SA în septembrie 2022. Pentru că nu și-ar fi primit salariile restante pe trei luni, acesta nu a mai predat cheile mașinii de serviciu – un BMW X5 – invocând dreptul de retenție. A fost depusă plângere penală, dar doi ani mai târziu dosarul a fost clasat. Fostul director spune din nou că își așteaptă banii pentru a preda mașina pe care oricum nu a folosit-o.

Ştiri din Timiș

Vârstnicii și copiii învață împreună despre ecologie și sustenabilitate, la Timișoara. Cei mici au pregătit și o piesă de teatru
Asociația Academia Mămicilor din Timișoara vă invită la două evenimente inedite din cadrul proiectului „Cultura ecocentrică împotriva crizei climatice”, care a început în luna septembrie.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici