Președintele României, Klaus Iohannis, s-a adresat, marți, plenului reunit al Parlamentului. Acesta a susținut un discurs în care a evidențiat responsabilitatea partidului majoritar aflat la guvernare, PSD, pentru situația de criză existentă în țară. Acesta a mai spus că așteaptă soluții din partea PSD.
Liviu Dragnea a participat, alături de premierul Sorin Grindeanu, la o conferință de presă, joi, în care a ținut să precizeze că, deși respectă dreptul la protest al cetățenilor, consideră că manifestațiile din ultimele zile sunt rezultatul dezinformării și al manipulării din presă. Liderul PSD a spus că președintele Klaus Iohannis este responsabil moral pentru violențele de la protestul de miercuri din Piața Victoriei.
Potrivit prevederilor din proiectul de lege privind grațierea, elaborat de Guvernul Grindeanu, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv. Se elimină jumătate din pedeapsă în cazul persoanelor care sunt unic întreţinător de familie şi au în întreţinere minori până la 14 ani. Prevederile proiectului de lege se aplică numai anumitor categorii de infracțiuni.
Ştiri din Timiș
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis sâmbătă mai multe avertizări de inundații care vizează mai multe râuri din țară, printre care și câteva din Timiș.
Capitală Culturală
Timișoara devine capitala echilibrului și hub de artă performativă contemporană. În această toamnă va avea loc prima ediție a Festivalului Internațional de Funambulism Timișoara. Se caută funambuliști și artizani care lucrează cu fire.
Eveniment
Acțiuni cu efective mărite a polițiștilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Timișoara și în împrejurimi. Oamenii legii au dat amenzi de aproape 32.000 de lei în numai câteva ore. De asemenea, au întocmit și câteva dosare penale.
Ştiri din Timiș
Șase culte religioase din Timișoara beneficiază, în acest an, de bani din partea municipalității pentru diverse reparații. Vor fi repartizați 1,8 milioane de lei, cei mai mulți mergând către cultul ortodox.
2
Capitală Culturală
A noua ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” începe duminică, 6 octombrie, la Timișoara. Programul pregătit de organizatori este variat.
Ştiri din Timiș
La ediția din acest a Doomfest, desfășurată la finalul săptămânii trecute, fondurile strânse au fost donate către proiectul Color the Village. Doomstriker LEMC Banat, organizatorul festivalului, continuă acțiunile caritabile și a scos la licitație chitara lui Răzvan Stochiță, fondatorul trupei RaviHazard. Banii strânși vor merge către aceeași cauză.
Ştiri din Timiș
Parohia evanghelică-luterană din Timișoara, Parohia reformată din Timișoara-Centru și Episcopia evanghelică-luterană din Cluj-Napoca organizează sărbătoarea: „200 de ani de protestantism în Timișoara“. Evenimentul va avea loc în 4 octombrie, de la ora 17, în biserica evanghelică de lângă Palatul Dicasterial.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Barotrauma este o leziune a urechii cauzată de modificările bruște de presiune, care afectează echilibrul presiunii dintre urechea medie și mediul extern. Aceasta apare frecvent în timpul zborului, scufundărilor sau altor activități care implică schimbări rapide de altitudine sau adâncime. Urechea este deosebit de vulnerabilă la aceste schimbări datorită structurii sale delicate, în special la nivelul urechii medii și timpanului.