tion.ro Web analytics

Mai bine mai târziu decât niciodată. Piața Traian a fost eliberată de căsuțele cumpărate de fostul director al societății de piețe, Ioan Nasleu, care stăteau goale de ceva timp. Au fost duse în Piața Badea Cârțan, nu în Piața 700 așa cum anunțase actualul șef de la Piețe SA, Liviu Cocean.
Se lucrează de mai bine de un an la fosta clinică de Dermatologie din centrul Timișoarei. Teoretic, pentru că practic e pauză pe șantier încă din iarna anului trecut. S-au găsit vestigii arheologice, dar au fost și probleme cu lemnul din pod, care nu era inclus în proiect. Nici cercetarea arheologică nu e gata, dar reprezentanții primăriei spun că în curând vor fi reluate lucrările.
Ambrozie cât casa pe Drumul Boilor, atrag atenția locuitorii din Moșnița. Șantierul părăsit încă de pe vremea fostei administrații va fi reluat în curând, susține viceprimarul Ruben Lațcău. Edilul spune că primăria mai trebuie să primească unele terenuri pentru a finaliza lucrările, dar și-ar dori ca până în iarnă să fie deja un prim strat de asfalt pe șoseaua ce leagă Timișoara de Moșnița.
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan are o întrebare pentru primarul Timișoarei, Dominic Fritz, dar și una pentru timișorenii care au votat cu USRPLUS la ultimele alegeri. El vrea să știe ce părere are liderul USRPLUS Timiș despre faptul că partidul din care face parte este asociat cu „toți anti-europenii”, cu partide din Germania, Franța, Olanda sau Italia.
Premierul României analizează „oportunitatea” de schimbare a prefecților și subprefecților USRPLUS, în condițiile în care USRPLUS și AUR au depus o moțiune de cenzură pentru demiterea guvernului. Florin Cîțu a făcut apel la onoare și a spus că „se pare că la PSD a fost mai multă onoare” pe vremea lui Liviu Dragnea.
După un an și două luni de șantier, cu pauze sau fără, timișorenii care locuiesc pe str. Mareșal Constantin Prezan ar putea scăpa de muncitori și utilaje. Nu complet. Se pregătește redeschiderea circulației pe primul tronson, închis în iulie 2020, de la intersecția cu Calea Martirilor până la bd. Sudului. Urmează închiderea circulației pe partea cu sensul de la AEM.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, găzduiește, la sfârșit de săptămână, prima Academie Politică din istoria USRPLUS Timiș. Vor ține prezentări și dezbateri mai multe personalități din mediul civic și academic. Se va discuta despre politică și etică, administrație și corporație, fake-news și altele.

Ştiri din Timiș

Cum să transformi alegerile zilnice în obiceiuri sănătoase
Obiceiurile sănătoase au o influență semnificativă asupra calității vieții noastre. Ele reprezintă fundația unui stil de viață sănătos și joacă un rol crucial în menținerea sănătății fizice și mentale pe termen lung. Cu toate acestea, formarea unor obiceiuri benefice poate fi o provocare pentru mulți oameni, deoarece necesită efort constant și dedicare.

Ştiri din Timiș

Primul magazin BOSS din Timișoara a fost inaugurat în Iulius Town
HUGO BOSS, unul dintre liderii mondiali pe segmentul de fashion luxury, a deschis, pe 17 octombrie 2024, în ansamblul mixed-use Iulius Town din Timişoara, prima sa locaţie din vestul ţării și cel de-al cincilea magazin din România. Iulius Town include peste 200.000 mp închiriabili de retail şi office, fiind cea mai mare dezvoltare comercială din afara Bucureştiului.

Ştiri din Timiș

„NU înseamnă NU”. Manifestație de solidaritate pentru siguranța femeilor la Timișoara
Duminică, 20 octombrie, a avut loc a zecea ediție a marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor” la București. Ca gest de solidaritate, Asociația SPICC a organizat o acțiune de solidaritate în Piața Libertății din Timișoara pentru ca orașul nostru să se alăture luptei pentru siguranța femeilor și fetelor.

Ştiri din Timiș

Damiprod extinde serviciile de inchiriere toalete ecologice: Noua filială acoperă Timișoara, Arad și Oradea
Suntem încântați să anunțăm deschiderea noii filiale Damiprod în orașul Arad, marcând un pas important în extinderea serviciilor noastre de închiriere toalete ecologice în vestul României. Această nouă locație strategică ne permite să acoperim eficient nu doar Aradul, ci și zonele adiacente, inclusiv Timișoara și Oradea, precum și toate localitățile învecinate. Cu această extindere, Damiprod își reafirmă angajamentul de a oferi soluții sanitare mobile de înaltă calitate pentru o gamă largă de evenimente și proiecte din regiune.

Capitală Culturală

Clădirile emblematice ale Timișoarei, transpuse în picturi de elevi
Poveștile Timișoarei a organizat o serie de activități pentru ca elevii din Timișoara să descopere istoria și diversitatea culturală a orașului. Rodul muncii lor va putea fi văzut în cadrul expoziției de pictură „O călătorie vizuală prin Timișoara”.

Cinema

Casting la Timișoara. Poți avea rol principal într-un film românesc
Les Films de Cannes à Bucarest și Les Films de Cannes à Timișoara aduc în prim-plan oportunități pentru actorii români prin programul Managing Talents, care oferă șansa de a concura pentru roluri principale într-un film românesc regizat de Ioana Uricaru, ce va fi turnat în 2025. 

Ştiri din Timiș

Două amenzi de 50.000 de lei pentru deșeurile abandonate de Primăria Săcălaz pe mai multe terenuri
Situația cu deșeurile abandonate de Primărie Săcălaz pe propriile terenuri s-a lăsat cu amenzi. A fost trimisă o echipă mixtă în control, iar Garda de Mediu precizează că au fost luate și măsuri: primăria a primit două sancțiuni de 50.000 de lei și obligația de a curăța zonele afectate. 1

Eveniment

Un biciclist a murit după ce a fost acroșat de o mașină pe un drum din Timiș
Accident mortal între Dudeștii Vechi și Sânnicolau Mare. Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, care mergea pe bicicletă pe marginea drumului a fost acroșat de o mașină. Acesta a murit în urma impactului. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici