REŞIŢA - Datorită unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local Reşiţa, amplasarea antenelor şi echipamentelor de telefonie mobilă în municipiu se poate realiza doar în unele condiţii: obţinerea avizului sanitar al Autorităţii de Sănătate Publică, prezentarea acordului tuturor locatarilor, inclusiv al proprietarilor de teren din zonele limitrofe amplasamentului, precum şi elaborarea unui Plan Urbanistic de Detaliu.
REŞIŢA - Frigul şi gerul din ultimele zile au adus o serie de neplăceri reşiţenilor. Din cauza îngheţului, conductele de apă au fost afectate iar, în anumite locuri, acestea chiar au cedat.
REŞIŢA - Anul viitor se va pune punct dotării cu mijloace de transport pentru unităţile de învăţământ, după cum a afirmat şeful Inspectoratului şcolar, Boris Vatzulik.
REŞIŢA - Poţi să ai o colecţie incredibilă de bijuterii, dacă nu ştii cum să le asortezi cu ţinuta, atunci le ai degeaba.
REŞIŢA - În zona Banatului Montan, obiceiurile de Anul Nou aduc gospodarilor sănătate, rod în muncă, spor la toate.
CARANSEBEŞ – În noaptea dintre ani vor susţine recitaluri Analia Selis, formaţia „Compact“ şi Fanfara de la 10 Prăjini.
REŞIŢA - Controversata lege a mamelor se va aplica, însă nu în forma actuală.
REŞIŢA - Dacă noi ne plângem de calitatea actului medical, managerii de spitale spun că nu au personal.
REŞIŢA - Jurnal de Caraş-Severin scrie de mai bine de doi ani de licitaţia de autobuze care ar fi trebuit să rezolve problema transportului în comun la nivelul municipiului Reşiţa.
REŞIŢA - În cadrul ultimei şedinţe a Consiliul Judeţean a fost aprobat proiectul de hotărâre privind participarea CJ Caraş-Severin la finanţarea şi implementarea proiectului „Concept de Dezvoltare Spaţială a Cooperării Intre-regionale în Spaţiul Dunărean“.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș s-a întâlnit, vineri, cu Florin Drăgan, rectorul UPT. La întrevederea cu Alfred Simonis au luat parte și suporteri din cadrul Asociației Druckeria.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. O campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase se va desfășura în cartiere până la finalul anului, la solicitarea Primăriei Municipiului Timișoara. Astfel, municipalitatea a solicitat RETIM și ADID să organizeze puncte de colectare temporare unde timișorenii vor putea preda deșeuri voluminoase, de la mobilier de grădină, la elemente de tâmplărie și obiecte textile.
Sănătate
Spitalul de copii „Louis Țurcanu” Timișoara a pus în funcție un RMN ultraperformant, cumpărat cu fonduri europene. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1 milion de euro.
Capitală Culturală
În luna decembrie, Teatrul German de Stat din Timișoara pregătește o nouă premieră, pentru spectacolul „Poveste de Crăciun”, una dintre cele mai adaptate nuvele din epoca victoriană.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara este prima instituție muzicală de cultură din țară care are o pagină de accesibilitate destinată publicului neurodivers, cu autism, dizabilități intelectuale și alte dizabilități. Scopul este de a oferi informații esențiale pentru o experiență culturală completă și confortabilă.
România
Vineri, 15 noiembrie, a început Postul Crăciunului, care durează 40 de zile. Persoanele care țin post trebuie să nu consume carne, ouă, brânză, lapte și nici alte derivate ale acestora.
Ştiri din Timiș
De luni, 18 noiembrie, Primăria comunei Moșnița Nouă demarează acțiunea ecologică „Curățenia de toamnă”.
2
Ştiri din Timiș
Social-democratul Alfred Simonis a câștigat la alegerile locale din 9 iunie funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Și-a preluat oficial postul în 4 noiembrie. La finalul primei săptămâni de muncă, Simonis ne-a acordat un interviu. Printre altele, a vorbit despre primele măsuri pe care le va lua pentru instituție și pentru timișeni.
2